Un bărbat care a căzut victimă unui atac în urma căruia a suferit o puternică traumă craniană nu numai că a reuşit să supravieţuiască, dar abilităţile sale pentru matematică au avut numai de câştigat. Jason Padgett a fost atacat de doi bărbaţi, la ieşirea dintr-un bar, în 2002, atac în urma căruia a suferit o contuzie craniană şi a început să manifeste simptome caracteristice stărilor de şoc post-traumatic. Acest incident l-a transformat însă într-un geniu al matematicii, capabil să perceapă lumea prin obiectivul geometriei.

Jason Padgett era agent de vânzări într-un magazin de mobilă din Tacoma, în statul american Washington, fără niciun fel de preocupări academice, şi, în urma acestei agresiuni, a căpătat abilitatea de a vizualiza obiecte matematice complexe şi de a intui concepte fizice complicate. Trauma gravă suferită se pare că i-a deblocat o anumită parte a creierului care face ca, acum, realitatea înconjurătoare să-i apară sub forma unor structuri matematice. ”Văd forme geometrice şi unghiuri peste tot în jurul meu, în viaţa de zi cu zi, de la geometria unui curcubeu până la fractali de apă care se scurg în chiuvetă”, a povestit bărbatul într-un interviu oferit pentru Live Science. Jason Padgett, care tocmai şi-a publicat un volum de memorii sub titlul ”Struck by Genius”, în traducere „Lovit de geniu“, este unul dintre puţinii oameni care manifestă aşa-numitul sindrom al savantului, când o persoană normală dobândeşte abilităţi de excelenţă într-un domeniu după ce suferă o traumă majoră. Au existat şi alte cazuri în care victimele unor astfel de traume au devenit muzicieni desăvârşiţi sau au început să picteze, dar cazurile în care victimele dobândesc capacităţi matematice extraordinare sunt extrem de rare. În istoria medicinei nu sunt semnalate decât circa 15 astfel de cazuri.

SINDROMUL SAVANTULUI Pornind de la acest caz, neurologii au reuşit să identifice care sunt părţile creierului care permit obţinerea unor abilităţi ce ţin de excelenţă, iar concluziile lor indică faptul că fiecare om este un geniu în stare latentă. Înainte de a suferi această traumă, Jason Padgett se descria drept un om obişnuit şi un iubitor al petrecerilor. Nu a studiat niciodată mai mult de algebră elementară în şcoală. În plus, după cum recunoaşte, copia la examene şi nu a deschis niciodată o carte. Toate acestea s-au schimbat, însă, în noaptea în care a fost atacat.

Jason Padgett îşi aminteşte că şi-a pierdut cunoştinţa pentru o fracţiune de secundă şi că a văzut o lumină puternică. Doi indivizi l-au luat la bătaie şi l-au lovit de mai multe ori la cap. Mai târziu, în aceeaşi seară, după ce a fost transportat la camera de gardă a unui spital, medicii au constatat că suferise o contuzie craniană severă şi avea hemoragie renală. După ce şi-a revenit după traumele fizice suferite, a început să se confrunte cu probleme de ordin psihologic, fiind diagnosticat cu şoc post-traumatic şi cu anxietate socială debilitantă. În acelaşi timp a început, însă, să observe că lumea din jurul său arată diferit faţă de cum era obişnuit să o observe. Bărbatul îşi descrie aceste viziuni ca pe nişte ”instantanee discrete ale realităţii, unite printr-un fir director, care se derulează însă la viteza normală”. Dacă ne imaginăm vederea ca pe diferite instantanee foto realizate de creier care sunt apoi montate precum cadrele unui film şi redate la viteza normală, Jason Padgett a dobândit capacitatea de a vedea direct aceste cadre, fără niciun montaj. În plus, mai povesteşte el, totul în jurul său are o aparenţă pixelată.

TOT RĂUL SPRE BINE Odată cu modificarea capacităţii sale vizuale, Jason Padgett a dobândit şi o extraordinară abilitate de a desena obiecte geometrice. A început prin a schiţa cercuri realizate din triunghiuri suprapuse, fapt care l-a ajutat să înţeleagă conceptul numărului pi, constanta matematică a cărei valoare este raportul dintre circumferinţa şi diametrul oricărui cerc într-un spaţiu euclidian. În realitate nu există niciun cerc perfect, bărbatul precizând că poate percepe laturile poligonului oricât de complex care aproximează un cerc. De asemenea, lui Jason Padgett îi displace conceptul abstract de infinit, şi asta pentru că vede fiecare construct fizic ca pe un construct finit realizat din unităţi componente din ce în ce mai mici, viziune apropiată de ceea ce fizicienii numesc lungime Planck, cea mai mică lungime măsurabilă, şi anume, lungimea unui singur string din teoria stringurilor.

După trauma suferită, Padgett avea capacitatea de a desena forme geometrice extrem de complexe, dar nu dispunea de pregătirea necesară pentru a înţelege ecuaţiile pe care aceste forme le reprezentau. Într-o zi, un fizician l-a observat desenând astfel de figuri geometrice complicate într-un mall şi l-a rugat să urmeze cursuri de matematică. În prezent, Jason Padgett este în anul II de facultate şi aspiră să devină un specialist în teoria numerelor.

GENIU LATENT ÎN FIECARE DINTRE NOI Abilităţile dobândite de Padgett au atras şi atenţia neurochirurgilor, care au dorit să explice ce i s-a întâmplat de fapt. Berit Brogaard, profesor la Universitatea Miami din Coral Gables, Florida, şi colegii ei l-au supus la o serie de examene fRMN (rezonanţă magnetică funcţională) pentru a înţelege cum formează creierul său această sinestezie care îi permite să perceapă formulele matematice ca pe nişte figuri geometrice. Sinestezia este o asociere spontană între senzaţii de naturi diferite. Examenul fRMN măsoară schimbările în circulaţia sângelui şi aportul de oxigen în diferite părţi ale creierului. În timp ce era supus acestor examene, Padgett a examinat o serie de formule matematice reale sau false, menite să-i producă apariţia anumitor imagini geometrice în minte.

Rezultatele au indicat o activitate semnificativă în emisfera cerebrală stângă, unde se pare că este sediul abilităţilor matematice. Neuronii lui Jason Padgett se aprind cel mai puternic în cortexul parietal stâng, o zonă cunoscută pentru abilitatea de a integra într-o imagine unitară informaţiile primite de la mai multe tipuri de senzori. De asemenea, cercetătorii au remarcat creşteri ale activităţii în lobul temporal, legat de memoria vizuală, procesare senzorială şi emoţia, precum şi în lobul frontal, cu rol în planificare şi atenţie. Examenul RMN a indicat însă care părţi ale creierului lui Padgett se activau. Pentru a identifica nivelul la care se produceau sinesteziile, echipa lui Brogaard a folosit un procedeu denumit stimulare magnetică transcraniană (TMS), adică scanarea creierului prin intermediul unui puls magnetic care activează sau inhibă funcţiile diferitelor zone cerebrale. În momentul în care au scanat cortexul parietal, cea mai activă zonă a creierului lui Padgett, capacităţile sinestezice ale subiectului s-au diminuat foarte mult sau chiar au dispărut. Atunci când neuronii dintr-o anumită regiune a creierului mor, aşa cum s-a întâmplat în urma traumei craniene majore suferite de subiect, aceştia eliberează o serie de substanţe chimice care măresc activitatea cerebrală în zonele învecinate. Această activitate crescută se diminuează de obicei, în timp, însă câteodată poate produce nişte schimbări structurale care duc la permanentizarea acestei activităţi crescute.

Oare acest tip de abilităţi există latent în fiecare dintre noi? Conform lui Berit Brogaard, ar fi o coincidenţă mult prea mare dacă Padgett ar fi avut un creier cu totul special şi ar fi suferit şi această traumă care să-i dezvăluie capacităţile speciale. În consecinţă, conform autorilor studiului, în fiecare dintre noi există un geniu latent. Rămâne doar să descoperim nişte metode mai puţin riscante de a trezi aceste abilităţi la viaţă.