O treime din români lucrează în agricultură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O treime din români lucrează în agricultură

Social 27 Decembrie 2007 / 00:00 589 accesări

Deşi productivitatea în agricultură a scăzut în permanenţă pe parcursul ultimilor ani, iar fenomenul migraţiei a trecut ca un tăvălug peste satele româneşti, acest sector continuă să atragă tot mai mulţi oameni. Potrivit Biroului de Statistică al UE - Eurostat, aproape o treime dintre români activează în agricultură, în timp ce media comunitară este de 6%. Specialiştii susţin că alte ţări europene nu au nici măcar jumătate din procentajul României, cele mai multe state din regiunea Europei Centrale şi de Est atingînd doar jumătate din performanţele ţării noastre. Dacă Polonia se situează cel mai aproape de România, cu 15,8%, doar 8% dintre bulgari desfăşoară activităţi în agricultură, în vreme ce Ungaria şi Cehia au cel 4,8% din populaţia activă în acest sector. „Folosirea forţei de muncă din zona rurală a devenit o practică uzuală în judeţele din vestul ţării, Timiş şi Arad, dar şi în centrul României. Avem exemple şi în judeţul Constanţa, la Topalu, unde există un investitor străin care a angajat forţă de muncă locală, calificînd-o cu resurse proprii. Pe de altă parte, firmele din industrie şi producţie se gîndesc să rezolve problema deficitului forţei de muncă prin atragerea persoanelor din zonele rurale limitrofe marilor oraşe”, a declarat directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa, Dragoş Poteleanu. Acesta susţine că alternativa a fost luată în calcul şi de către AJOFM Constanţa, care a organizat în cursul anului 2007 deplasări în localităţile din mediul rural în vederea prezentării serviciilor pe care instituţia le poate oferi, a oportunităţilor de angajare, dar şi pentru identificarea programelor de dezvoltare locală. „Astfel de acţiuni vor continua şi în anul 2008, dar ele nu vor putea rezolva criza de locuri de muncă, astfel că firmele vor fi nevoite să aloce din ce în ce mai multe resurse proprii în vederea recrutării forţei de muncă. O altă soluţie de a atenua deficitul forţei de muncă o constituie calificarea tinerilor din sistemul de educaţie în meserii solicitate pe piaţa muncii”, a concluzionat Poteleanu.

Taguri articol


12