DOUĂ PASAGERE, LA CONSTANŢA Sezonul navelor de croazieră se apropie de final. Sâmbătă şi duminică, Dana de pasageri a Portului Constanţa a găzduit două nave de talie medie - „Saga Ruby” şi „Artania” - care au adus turişti străini în cel mai mare oraş românesc la malul mării. Potrivit reprezentantului Agenţiei de agenturare pasagere Phoenix Shipping & Trading SRL, Constantin Şoimu, „Saga Ruby” poate fi considerată unul dintre cele mai vechi nave de croazieră, datând din 1973, spre deosebire de „Artania” care a fost lansată la apă în 2003. „Saga Ruby” a mai fost prezentă la Constanţa în 2009, însă Artania a acostat în premieră în Dana 0 a Portului Constanţa. Cele două nave au adus în weekend aprox. 1.600 de turişti, majoritatea englezi şi germani. La bordul „Saga Ruby s-a aflat şi o româncă care a luat parte la itinerariul în Marea Neagră. O parte dintre turiştii veniţi au vizitat cele mai importante obiective din oraş, o parte au luat autocarele şi au ales să viziteze Bucureştiul şi Delta, însă au fost şi care au ales să rămână pe navă din cauza vremii nefavorabile. Printre membrii echipajului, pe cele două pasagere s-au numărat şi opt români care deţin diverse funcţii pe nave.
INCIDENT Pentru „Saga Ruby”, escala la Constanţa a fost fără incidente, însă, duminică, o turistă de naţionalitate germană de pe nava „Artania” a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce, din neatenţie, a căzut pe când se plimba prin Piaţa Ovidiu. „Femeia a primit îngrijirile de specialitate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Doctorii au constatat că a fost vorba de o contuzie, nu a fost vreo fractură. Şocul căzăturii a fost mai mare. Turista a primit îngrijirile în baza cardului european de sănătate pe care îl deţinea. Chiar a fost plăcut impresionată că şi la noi sunt valabile aceste carduri. Ea a fost mulţumită de serviciile de care a beneficiat pentru că doctorii au tratat-o corespunzător”, a declarat reprezentantul Agenţiei de agenturare pasagere Phoenix Shipping & Trading SRL, Constantin Şoimu.