O turistă italiancă a fost salvată din Munții Făgăraș

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O turistă italiancă a fost salvată din Munții Făgăraș

12 Iunie 2016 / 19:11 420 accesări

Opt salvamontiști au intervenit, duminică, prin canionul Valea lui Stan, (Munții Făgaraș), la capătul căruia, o turista italiancă și-a rupt piciorul după ce a alunecat pe un versant greu accesibil, victima urmând să fie transportată la Spitalul Curtea de Argeș de un echipaj SMURD.

Incidentul a avut loc duminică în zona Valea lui Stan, mai sus de barajul Vidraru,.

Femeia făcea parte dintr-un grup de 22 de persoane care aveau un ghid român.

Turiștii plecaseră pe o ploaie torențială, apa era deja mare, și s-au aventurat "în necunoscut", susțin salvatorii.

"Este inexplicabil gestul lor cu atât mai mult cu cât condițiile meteo erau nefavorabile unei astfel de ieșiri. Am fost nevoiți să mergem pe jos o oră până la grup", a declarat pentru MEDIAFA Ion Sănduloiu, directorul Serviciului Salvamont Argeș.

În zona unde a putut urca mașina a ajuns și un echipaj SMURD, care a preluat-o pe turistă și o va transporta la spitalul din Curtea de Argeș, cel mai aproape de locul incidentului.



12