A venit ca simplu turist la mănăstirea Colilia şi a ales să renunţe la ceea ce este lumesc, la faima mireană adusă de activitatea scriitoricească, la podoabele laice, îmbrăcând haina monahală. Aceasta este povestea unguroaicei Carolina Chira (Karolina Kira), care, la 67 de ani, a ales să înceapă o altă viaţă, fiind acum sora Carolina. „Când am intrat în Grădina (n.r. localitatea constănţeană în apropierea căreia se află lăcaşul monahal), apoi am văzut biserica veche (n. r. cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”), mi-am zis: Aici vreau să rămân, în Grădina Maicii Domnului”, a spus, cu însufleţire, sora Carolina.

ZIUA LIMBII ROMÂNE Există un lucru la care sora Carolina nu renunţă: dragostea pentru limba română, pe care ea, o unguroaică get-beget, o găseşte ca fiind „cea mai frumoasă şi melodioasă limbă din lume”. Afirmaţia sa este cu atât mai măgulitoare pentru vorbitorii de limbă română cu cât aceasta a călătorit peste tot în lume, petrecând mai bine de 20 de ani peste hotare. De aceea, pe 31 august, când va avea loc prima ediţie a manifestării Ziua Limbii Române, doreşte să aducă la Mănăstirea Colilia, care aparţine de comuna Cogealac, invitaţi din ţară, dar şi din Republica Moldova. Acesta este doar o dorinţă, deoarece maica stareţă Rafaela de la Mănăstirea Colilia încearcă din răsputeri să obţină fonduri pentru masă şi cazare, pentru ca pelerinii să se simtă ca „acasă”, aşa cum cer tradiţia creştină şi ospitalitatea românească.

Chiar dacă limba română nu va fi sărbătorită aşa cum doreşte, sora Carolina este hotărâtă să participe în competiţie cu creaţii literare proprii, mai exact cu 15 scrisori de dragoste către Mihai Eminescu şi un eseu scurt, „România, iubirea mea”. Probabil că acestea vor fi ultimele sale scrieri mirene deoarece, de acum înainte, va scrie monografii care să promoveze frumoasele ţinuturi dobrogene, legendele locului, dar şi cărţi de bucate. „Îmi doresc să aduc ungurii în pelerinaj la mănăstirile dobrogene, care sunt minunate”, a mai spus sora Carolina.

Poate va continua să scrie şi poveşti pentru copii. Cea mai recentă carte a sa, „Bucătăria armeană”, realizată în colaborare cu Jeszajan Zsaszmen, a apărut de curând la editura sa din Cluj-Napoca, ce îi poartă numele, „Carolina”.

PRIMA CARTE, LA ZECE ANI Prima carte a scris-o la zece ani, fiind inspirată de viaţa de zi cu zi a tatălui său, director de abator. Povestea a fost scrisă în podul casei, iar pentru realizarea ei a avut nevoie, pe lângă inspiraţie, de hârtie, nişte cuie pentru perforat, o cutie de pantofi, pentru coperţi şi o sfoară pentru legat. Minivolumul şi l-a promovat singură, printre toţi vecinii din Sighetu Marmaţiei, însă celebritatea a costat-o scump: o bătaie zdravănă de la eroul cărţii sale, tatăl. Nu a respectat porunca părintelui de a nu mai scrie niciodată şi a continuat. „La 12 ani, am tradus toată poezia „Luceafărul”, de Eminescu, în limba maghiară. Însă... boala mea era cititul”, a spus sora Carolina. Preferaţii acesteia sunt scriitorii ruşi, Dostoievski fiind pe primul loc, iar din literatura română îi preferă pe Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu şi Zoe Dumitrescu-Buşulenga, care şi-a trăit ultimii ani din viaţă la mănăstirea Văratec, unde şi-a dat obştescul sfârşit.

De asemenea, Carolina Chira susţine că este cunoscută în toată lumea pentru romanele sale poliţiste, pe care le semnează cu nume bărbătesc.