O zi de neuitat la Acvariu, pentru 100 de copii din Amzacea şi Comana

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prin programul CJC “Spectacole pentru copii - Constanţa Estival 2008“

O zi de neuitat la Acvariu, pentru 100 de copii din Amzacea şi Comana

Administrație 24 Iulie 2008 / 00:00 1438 accesări

Programul “Spectacole pentru copii - Constanţa Estival 2008“, iniţiat de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), a continuat ieri, oferindu-le o zi de vacanţă de neuitat celor aproape 100 de copii din comunele Amzacea şi Comana. Iniţiativa CJC a fost apreciată atît de micuţii care au vizitat obiectivele turistice din Constanţa, de reprezentanţi unităţilor de învăţămînt, dar şi de reprezentanţii administraţiei publice locale. “Acţiunea CJC este binevenită, mai ales că mulţi elevi din mediul rural nu au posibilitatea financiară să meargă la Constanţa să viziteze toate aceste obiective. Telegondola, spre exemplu, este ceva extraordinar pentru ei, pentru că nu s-au mai plimbat niciodată cu aşa ceva. CJC ar trebui să organizeze astfel de acţiuni în fiecare an“, a declarat Constantin Radu, primarul comunei Amzacea. Bucuria provocată de această excursie a fost extrem de vizibilă pe chipul celor mici, care au fost foarte încîntaţi de toate obiectivele vizitate. “Este foarte frumos la Acvariu. Sînt mulţi peşti pe care nu i-am văzut niciodată în realitate, precum pisica de mare. De asemenea, ador peştii aceia mici, foarte frumos coloraţi şi agitaţi. Aştept cu nerăbdare să mergem să ne plimbăm cu telegondola şi apoi să ne distrăm la Aqua Magic. Este o zi foarte frumoasă pentru noi, mai ales că nu avem în fiecare zi posibilitatea să vizităm toate aceste locuri“, a spus Aurelian Stoica, un băieţel de 12 ani din Amzacea. Cei mai mici ar fi vrut chiar să ia acasă o parte dintre exemplarele văzute la Acvariu. “Îmi plac mult peştişorii aceia mici. Mi-au plăcut şi cei mai mari şi broaştele ţestoase. Mi-aş dori foarte mult să am şi eu acasă un acvariu cu mulţi peştişori din aceia mici“, a spus Mădălina Mihaela Micu, de 9 ani, din Comana. Indiferent dacă părinţii vor avea sau nu posibilitatea să achiziţioneze un acavriu în miniatură, cert este că micuţii se vor gîndi mult timp de acum înainte la această zi petrecută la Constanţa.



12