Cam aşa va fi considerată de populaţie în următoarele cîteva luni, data de 1 iulie 2008. Valul de scumpiri ce se va declanşa de acum înainte îşi va face simţite primele efecte în luna august, aşa cum au declarat principalii producători si procesatori alimentari, dar vîrful inflaţionist va fi atins pe la jumătatea lunii septembrie, exact atunci cînd începe şcoala şi românii fac cheltuieli pentru copiii lor. După care urmează cea de a doua scumpire a gazelor, cu care sîntem ameninţaţi încă de acum, ce va avea loc la începutul lui octombrie, în momentul în care populaţia are cele mai mari cheltuieli cu aprovizionarea de toamnă, de la borcanele cu zacuscă şi gogonele, pînă la putina de varză murată. Este mai mult decît sigur faptul că, pînă la alegerile parlamentare, rata inflaţiei va sări peste pragul psihologic de 10%, indiferent care va fi media pe tot anul, ceea ce înseamnă că ne-am întors cam la nivelul anului 2000, dacă nu cumva am dat înapoi ca racul şi mai mult.

Din toate aceste motive obiective, asupra cărora, conform principiilor economiei de piaţă, statul nu mai are posibilitatea să intervină, întîlnirea de la Cotroceni a fost dovada unei uriaşe ipocrizii politice naţionale! Dacă tot nu putem face nimic, de ce să ne mai întîlnim şi să ne batem gura de pomană? Ba nu, şi-au zis politicienii în sinea lor, le dăm impresia oamenilor că ne preocupă soarta lor, căci urmează o nouă campanie electorală… Preşedintele, la rîndul său, şi-a propus să obţină beneficii de imagine, interpretînd rolul acelui tătuc grijuliu de care duc dorul „masele populare”. Măsurile propuse de partide au fost de un populism păgubos, de-a dreptul strigător la cer. Este pentru prima oară, după o lungă perioadă politică agitată, cînd mă văd obligat să-i dau dreptate premierului Tăriceanu, care a refuzat orice mărire de salariu pentru că aşa ceva ar genera şi mai multă inflaţie!

O piaţă liberă înseamnă imposibilitatea de a interveni asupra preţurilor, deoarece faimosul „mercurial” de pe vremea comunismului a devenit ilegal. În economia alimentară din România, marii producători şi procesatori sînt „jucători” străini cărora nu ai voie să le impui alte condiţii (tu, ca stat), în afara jocului dintre cerere şi ofertă. Indiferent cît de dramatice sînt aceste scumpiri pentru nivelul de trai al românilor, ele sînt legitime, pentru că reprezintă efectele capitaliste ale scumpirilor petrecute la nivel mondial. De aceea, limba de lemn a lui Emil Boc şi a celorlalţi politicieni mi s-a părut caraghioasă de-a binelea… Singura măsură ingenioasă şi practică, pe care nu mai ştiu cine a propus-o, este asigurarea consumului de gaze către populaţie exclusiv din producţia internă, care este mai ieftină decît gazele din import!

Oricum, 1 iulie 2008 va rămîne o zi înscrisă cu cruce neagră în calendar, dar nu în sens creştin.