Ediția din acest an a Campionatului Naţional Dolce Sport la volei pe plajă rezervat seniorilor, întrecere la care şi-au anunţat participarea cele mai puternice 16 echipe din România, se va desfășura în perioada 31 iulie - 2 august, pe plaja Luv din stațiunea Mamaia, zona Cazino. Organizatorii au pregătit pentru public şi numeroase surprize, tocmai pentru a încinge la maximum atmosfera în cadrul turneului organizat de Momentos, cu sprijinul Federaţiei Române de Volei şi al sponsorilor. Directorul competiţiei este fostul voleibalist constănţean Cristian Brînză, care așteaptă o participare numeroasă și din partea... publicului: „În cele trei zile ale campionatului am pregătit numeroase premii-surpriză în produse pentru spectatorii care vor urmări partidele, valoarea totală a acestora fiind de 2.000 de euro. În plus, sâmbătă, în ziua finalelor, atmosfera la terenul de joc va fi întreținută de Mihai Morar, care se va transforma în MC-ul întrecerii. Iar după încheierea finalelor și festivitatea de premiere, sâmbătă seară, în jurul orei 19.00, la terenul de joc va avea loc un concert ”binidităt” susținut de Skizzo Skillz”.
Înscrierea oficială a echipelor participante se va face joi dimineață, începând cu ora 8.00, la terenul unde se va disputa turneul dotat cu premii totale pentru jucători în valoare de 2.000 euro în bani și 1.000 de euro în produse.
La sfârşitul săptămânii trecute, la Sibiu, a avut loc şi Campionatul Naţional de volei pe plajă rezervat senioarelor, campioane naționale devenind Ioana Ordean şi Adriana Melniciuc (CSM Timișoara).