Sateliţii francezi au fotografiat o regiune a Asiei în care gheţarii chiar s-au mărit în ultimii zece ani, contrar teoriei încălzirii globală. Descoperirea ridică semne de întrebare oamenilor de ştiinţă, pentru că în alte zone ale Asiei şi în restul lumii, gheţarii se micşorează. Regiunea Karakorum, unde se găseşte şi al doilea cel mai înalt vârf al lumii, K2, a avut o evoluţie surprinzătoare în ultimii ani. Oamenii de ştiinţă francezi ai Centrului Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică au observat, prin imaginile redate de sateliţi, că gheţarii au crescut în dimensiuni cu 0,11 – 0,22 metri pe an, faţă de fotografiile făcute în 1999 şi 2008. O mare parte din zona Karakorum este inaccesibilă şi cercetătorii se pot baza doar pe imaginile oferite de sateliţi.
Oamenii de ştiinţă nu sunt siguri de ce această zonă a Himalayei nu se aliniază tendinţelor globale. Din studii anterioare s-a constatat, în alte părţi ale lumii, că în regiuni foarte reci, cum este şi Karakorum, schimbările climatice pot provoca precipitaţii suplimentare, care apoi îngheaţă şi se adaugă la masa de gheaţă. Conducătorul studiului, Julie Gardelle, a recunoscut că încă nu are un răspuns la fenomenul din Asia. ”Nu ştim cu adevărat motivul. Acum credem că este din cauza climatului specific al regiunii pentru că au existat măsurători meteorologice care au arătat creşterea precipitaţiilor, iarna. Dar în momentul ăsta este doar o presupunere”, afirmă aceasta. Unul dintre profesorii Universităţii Exeter din Marea Britanie, Stephan Harrison, consideră că în acest fel răspund gheţarii din Karakorum la diversitatea însemnată a climei globale.