Astronauta americană Kate Rubins, sosită sâmbăta trecută pe Stația Spațială Internațională, urmează să testeze un dispozitiv de secvențiere nanoporă, numit MinION, pentru a decoda ADN-ul în spațiu, informează Reuters. Rubins, care a studiat Ebola și alte virusuri ucigașe înainte ...
Până acum, se ştia că oamenii trec prin trei faze ale vieţii: copilăria, maturitatea şi bătrâneţea, dar sunt oameni de ştiinţă care susţin că există o a patra etapă a vieţii noastre, aşa-numita ”spirală a morţii”. După ce au studiat modul în care musculiţele de oţet ...
Descoperirea misterioasei "Planete 9", denumită și Planeta X sau Nibiru - o planetă cu o orbită foarte eliptică, aflată dincolo de orbita lui Neptun și care ar fi de aproximativ 10 ori mai masivă decât Terra, constituie un deziderat pentru tot mai mulţi oameni de ştiinţă. Din ce în ce ...
Organizatorii summitului internațional pe tema editării genomului uman desfășurat săptămâna aceasta la Washington au concluzionat că cercetările de bază și în fază preclinică ar trebui continuate în mod activ în acest domeniu, având în vedere potențialul lor medical ...
O nouă ocazie de a studia un corp ceresc de aproape, ocazie pe care oamenii de ştiinţă nu o vor rata, ne este oferită de un asteroid de mari dimensiuni, descoperit acum trei săptămâni, care va trece la mică distanţă pe lângă Terra. Sâmbătă se va întâmpla evenimentul, anunţă ...
Multe ipoteze au fost formulate de-a lungul timpului despre dispariţia dinozaurilor. Dintre toate teoriile vehiculate - impactul unui meteorit uriaş, extratereştrii, o molimă cumplită, un cutremur devastator, o mutaţie genetică - oamenii de ştiinţă au combinat două şi au formulat un posibil răspuns la ...