Un nou studiu american realizat de cercetătorii Şcolii de Sănătate Publică Harvard a demonstrat faptul că alimentele pe care le mâncăm ne pot schimba dispoziţia. Potrivit cercetătorilor, cei care consumă legume sunt mai optimişti cu privire la viitor, datorită nivelului crescut de carotenoide din sânge, un compus găsit în fructe şi legume. Unul dintre cele mai cunoscute carotenoide este betacarotenul, un pigment găsit în morcovi, portocale şi alte legume cu frunze verzi. Studiile precedente au arătat că nivelul ridicat de antioxidanţi din organism este semnul unei stări bune a sănătăţii. Ei opresc restul moleculelor din corp să producă radicali liberi, care pot deteriora celulele şi pot îmbolnăvi organismul.
Studiul a evaluat concentraţia din sânge a nouă antioxidanţi diferiţi, printre care betacarotenul şi vitamina E, la 1.000 de bărbaţi şi femei cu vârsta cuprinsă între 25 şi 74 de ani. Participanţii au completat un chestionar despre atitudinea lor cu privire la viaţă şi au oferit o mostră de sânge. Conform descoperirilor, oamenii care mâncau mai puţin de două porţii de fructe şi legume erau mai puţin optimişti decât cei care mâncau trei sau mai multe porţii. Cercetătorii au măsurat nivelul de optimism din acelaşi grup. Persoanele mai optimiste aveau un nivel cu 13% mai ridicat de carotenoide în sânge decât cele care erau pesimiste. Astfel, s-a ajuns la concluzia că există o relaţie între mâncatul de legume şi modul în care privim viaţa, dar această relaţie este parţială. Doctorul a explicat că o persoană optimistă tinde să mănânce mai sănătos şi să renunţe la fumat. Chiar dacă nu se ştie cantitatea optimă de legume şi fructe care trebuie consumată, noua corelaţie atrage şi mai mult atenţia asupra unei diete complexe şi echilibrate.