Recentul titlu de „Profesor Emerit” pe care l-a primit prof. univ. dr. Corneliu Amariei (fost decan al Facultăţii de Medicină Dentară Constanţa care a reuşit să obţină pentru facultate clasificarea A, cea mai mare - doar cinci facultăţi din ţară reuşind această performanţă) din partea conducerii Universităţii „Ovidius” a însemnat nu doar o recunoaştere a meritelor sale, ci şi un nou impuls pentru viitorul său. Profesorul constănţean munceşte mai mult decât atunci când conducea Facultatea, când avea mult mai multe atribuţii şi responsabilităţi. Dar nu se plânge, dimpotrivă, are convingerea că va duce la bun sfârşit toate proiectele valoroase începute, va reuşi să ducă numele Facultăţii de Medicină Generală, unde acum predă, peste hotare. Şi asta pentru că profesorul este în permanenţă în contact cu lumea medicală din străinătate, cu profesori, prin participarea sa la congresele internaţionale, ultimele fiind la Bruxelles, Londra şi Praga. Nu în ultimul rând, el continuă un important proiect POSDRU de pregătire a cadrelor medicale în economie, prevenţie şi management în medicina dentară, în primul modul fiind pregătite 397 de persoane. „Sunt realizări importante pentru noi, pentru toţi cei care participă la aceste cursuri. Pe 15 martie vom continua şi cu cel de-al doilea modul, în care vor fi formate alte trei sute de persoane”, adaugă profesorul. Este la fel de încântat că predă şi masteranzilor de la Facultatea de Medicină Generală Constanţa, managementul unităţilor medicale, dar şi doctoranzilor (şapte la zi) în domeniul medicină dentară.
APARAT CE DIAGNOSTICHEAZĂ ÎN OPT MINUTE În cadrul Centrului de Cercetări Medicale Aplicative şi Management Medical Constanţa, el derulează trei noi proiecte. Primul este în componenţa programelor europene (Bruxelles), cel de-al doilea este POSDRU, cu fonduri europene, iar cel de-al treilea este în colaborare cu Ministerul Educaţiei. „Dorim ca aparatura centrului să fie mult mai bine folosită împreună cu Facultatea de Medicină Dentară, în demonstrarea ştiinţifică a terapiilor alternative”, a spus prof. univ. dr. Amariei. El speră ca luna viitoare să aducă din Germania un alt aparat, care stabileşte în opt minute diagnosticul pe baza unor frecvenţe, o raritate pentru România. „Aparatul va fi folosit la Centrul de Cercetare, pentru a corela diagnosticul stabilit de aparat cu cel pus de renumiţi profesori clinicieni. Am văzut aparatul şi în 2011-2012 la o expoziţie internaţională în Germania şi am rămas surprins de rezultatele sale”, a declarat profesorul.
CONGRESE CU RĂSUNET PESTE HOTARE Chiar dacă nu mai reprezintă Facultatea de Medicină Dentară Constanţa, profesorul Amariei vrea să ducă mai departe tradiţia de a organiza binecunoscutele congrese, evenimente apreciate şi lăudate de către profesori din mai multe ţări, care au şi participat în număr mare la ele. „Organizăm cel de-al 11-lea Congres al Mării Negre, o importantă manifestare ştiinţifică în domeniul medicinei dentare la care vor participa profesori, medici cu renume, atât din ţară cât şi din străinătate”, a spus el. După acest congres, va fi organizată o altă acţiune de amploare - un congres pe o navă de croazieră, cele 150 de locuri fiind deja ocupate.
REVISTĂ DE SUCCES Un proiect de suflet al profesorului este revista „Oral Health and Dental Management” - o publicaţie de bază în lumea medicală, singura din Sud -Estul Europei în medicina dentară. Dacă înainte erau trimise pentru publicare 80 de articole pe an, acum s-a ajuns la trimiterea a 80 de asemenea articole pe lună, în condiţiile în care se publică doar opt articole de specialitate pe trimestru. „Mai am de trecut un hop şi anume introducerea revistei în ISI Thomson Reuters. Este idealul tuturor revistelor din lume. Sper să conving că şi această publicaţie merită”, spune, optimist, profesorul. Deşi stă la facultate chiar şi 16 ore pe zi, chiar şi weekend-urile, încearcă să revină la prima sa „dragoste”, muzica.