Oamenii de ştiinţă cer stabilirea unor noi categorii ale premiilor Nobel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Oamenii de ştiinţă cer stabilirea unor noi categorii ale premiilor Nobel

Monden 05 Octombrie 2009 / 00:00 690 accesări

Zece cercetători şi ingineri au adresat o scrisoare Fundaţiei Nobel, cerînd introducerea a noi categorii în rîndul prestigioaselor premii ştiinţifice, astfel încît să fie recompensate şi cercetări aplicate din domenii ca genetica ori ştiinţele mediului, informează presa din Suedia.

Comitetul Nobel ar putea ajunge să ignore inovaţiile în domeniile sănătăţii publice, geneticii şi ştiinţelor mediului, deoarece aceste cercetări nu se încadrează foarte exact în categoriile existente, se arată în apel. ”Dacă Organizaţia Mondială a Sănătăţii ar reuşi eradicarea malariei, de exemplu, această realizare nu s-ar califica pentru niciunul dintre premiile existente”, menţionează scrisoarea. Grupul, care-l include pe Tim Hunt, laureatul Nobel în Medicină din 2001, sugerează adăugarea unor astfel de categorii precum mediul sau sănătatea publică, acestea fiind destinate a recompensa ştiinţa aplicată, iar nu cercetările de bază în aceste domenii. Premiul Nobel pentru mediu ar putea fi acordat pentru ”sucese în promovarea conservării mediului, ameliorării schimbărilor climatice sau reducerii pierderilor biodiversităţii”, susţine grupul, în vreme ce premiul pentru sănătate publică ar putea servi recunoaşterii rezultatelor în domeniul sănătăţii la nivel global. Grupul sugerează şi reformarea unor categorii existente, precum medicina sau fiziologia, fie prin acceptarea eligibilităţii cercetătorilor din alte domenii biologice, fie prin adăugarea de noi premii. Noile premii ar fi acordate pentru cercetări în biologia fundamentală, incluzînd aici genetica, biologia si ecologia evoluţionară, precum şi pentru ştiinţă, incluzînd şi domeniul neuroştiinţei, aflat în expansiune rapidă.

Purtînd numele lui Alfred Nobel, inventatorul suedez al dinamitei, cel care a stabilit aceste premii prin testamentul său, premiile Nobel au fost acordate aproape în fiecare an, începînd cu 1901, cu pauze în special în timpul celor două conflagraţii mondiale. Fundaţia Nobel acordă, în prezent, premii anuale pentru trei categorii ştiinţifice: chimie, fizică şi medicină sau fiziologie. Există, de asemenea, premii Nobel pentru literatură sau pentru promovarea păcii. Fundaţia a adăugat o a şasea categorie în 1968 - ştiinţele economice - cu toate că acest premiu, numit oficial Premiul în Ştiinţe Economice în Memoria lui Alfred Nobel, este acordat cu concursul Băncii Centrale ale Suediei. Semnatarii scrisorii spun că ei recunosc faptul că premiile din categoriile existente au la bază testamentul lui Nobel, însă susţin că Nobel nu a putut anticipa ameninţări precum schimbările climatice sau virusul HIV/SIDA.

În replică, Michael Sohlman, director executiv al Fundaţiei Nobel, a declarat pentru BBC că au fost acordate premii pentru ambele domenii aflate în discuţie, adaugînd că fundaţia are viziuni diferite de aceşti savanţi în chestiunea imobilităţii premiilor. Savantul francez Luc Montagnier şi colegul său Françoise Barré-Sinoussi au împărţit premiul Nobel pentru Medicină în 2008, pentru descoperirea virusului HIV, în anul 1983. Al Gore şi Comitetul Interguvernamental privind Schimbarea Climei au primit premiul pentru Pace în 2007, pentru eforturile lor în culegerea şi popularizarea informaţiilor privind impactul acţiunilor omului asupra schimbărilor de mediu. Hunt a declarat că însuşi faptul că acţiunile în domeniul schimbărilor climatice au primit un Premiu Nobel pentru Pace demonstrează necesitatea includerii de noi categorii, altminteri, premiul pentru pace riscă să devină ”un fel de panaceu pentru cele mai diverse lucruri”.



12