Mulți inconștienți se urcă la volan fără a deține permis de conducere sau, mai rău, sub influența băuturilor alcoolice, punând în primejdia viața și integritatea corporală a celorlalți participanți la trafic. Astfel, sâmbătă, pa 3 iunie, la ora 10.40, polițiștii din cadrul Biroului ...
Credeau că se pot îmbogăți pescuind ilegal pe Canalul Dunăre - Marea Neagră. Luni dimineață, în timp ce se aflau în misiune de patrulare în zona conductelor de transport de produse petroliere, jandarmii au observat pe malul canalului, în zona localităţii Cernavodă, trei persoane ...
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier veghează în județul Constanța pentru buna desfășurare a traficului. Din păcate, aproape în fiecare zi, unii au impresia că se pot urca la volanul unui autoturism fără a avea permis, pentru că știu ei să conducă mai bine decât cei care dau ...
În perioada 12-15 mai a.c., peste 40 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa şi I.S.U. Constanţa, se vor afla în mijlocul comunităţii, acţionând pentru asigurarea climatului de ordine la o serie de ...
Jandarmii constănțeni au surprins duminică, în timpul unei acțiuni desfășurate în Piața Tomis 3, cinci persoane cu vârste cuprinse între 45-52 de ani, care doreau să vândă, fără să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, 123 de pachete de ţigări netimbrate ...
Dintre cei 26 de suspecți reținuți după amplele percheziții cu mascați derulate marți pe străzile Atelierelor, Avram Iancu și Sarmisegetuza, 22 au ajuns după gratii pentru câte 30 de zile, în stare de arest preventiv. Instanța căreia i-au fost prezentați inculpații a mai decis ca unul dintre ...
Penitenciarul Poarta Albă a primit, într-o singură zi, trei noi chiriași, care au fost escortați de oamenii legii pe măsură ce au fost identificați drept ținte ale unor mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Unul dintre cei ajunși în detenție, C.V., în vârstă de ...
Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România și PRO LEX organizează, sâmbătă, de Ziua Poliției Române, un miting în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne. Mitingul va fi urmat de un marș până în Piața ...
Pare că nimic nu îi mai oprește pe braconieri din activitate. Aproape că nu e zi în care polițiștii de la Garda de Coastă să nu prindă pescari ce utilizează instrumente ilegale. Cele mai recente situații de acest gen au avut loc joi, 23 martie. Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de ...
Vineri dimineața, oamenii legii au fost sesizați prin numărul unic de urgență 112 să intervină la o alertă cu bombă în centrul Constanței. Apelul de amenințare a fost primit la Centrul Medical Macta, de pe un număr de telefon din Canada, vocea fiind a unui bărbat. Au fost evacuate de urgență 15-20 ...
Polițiștii din Cernavodă au prins în weekend doi indivizi pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea. Unul dintre ei, în vârstă de 58 de ani, a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Medgidia la un an și o lună de detenție pentru ...
Polițiștii au pornit o anchetă pentru prinderea unei individe care a încercat joi să înșele o femeie prin metoda „Accidentul“. Oamenii legii spun că suspecta a sunat-o pe constănțeancă, a mințit-o că este fiica ei, că a fost implicată într-un accident rutier și că are ...
Un adolescent, în vârstă de 17 ani, este anchetat de polițiștii Secției 6 Rurale Cernavodă sub suspiciunea că, în noaptea de 10 spre 11 februarie, ar fi comis un furt în localitatea Seimeni. Oamenii legii au stabilit că autorul a pătruns într-un adăpost improvizat și a sustras ...
Polițiștii au pornit o anchetă pentru prinderea unei individe care a încercat să înșele un bărbat în vârstă de 67 de ani, din orașul Medgidia, prin clasica metodă "Accidentul". Potrivit anchetatorilor, suspecta l-a sunat pe om luni, în jurul prânzului, și l-a ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, joi, în jurul orei 11.30, în staţiunea Olimp, un autoturism marca Mini Cooper declarat furat de autorităţile din Italia. Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au găsit autovehiculul în cadrul unei ...
Autoritățile au intrat în alertă marți după-amiază, după ce un bărbat a sunat la 112, la ora 13.13, și a anunțat că în zona supermarketului "Kaufland", din orașul Medgidia, ar staționa o mașină în care s-ar afla o bombă. Imediat s-a declanșat procedura pentru astfel de ...