Un nou studiu, care se bazează pe analiza psihicului uman şi schimbările pe care le-a suferit de-a lungul timpului, a ajuns la o concluzie cel puţin interesantă! Oamenii n-ar mai trebui să se trezească după ce adorm, ci să rămână într-o stare de inconştienţă liniştită până la... moarte! Dennis Zeveloff, coordonatorul principal al studiului efectuat de o echipă de biologi şi psihologi, susţine că fiinţele umane, în stadiul lor ideal, trebuiau să se nască, să petreacă 12 ore treze şi în stare de activitate, pentru ca treptat să obosească şi să se întindă pentru a adormi şi a intra într-o stare de vis, în care să aibă parte de reverii şi din care să nu se mai trezească.

Probabil că nu sunt puţini cei care vor contrazice descoperirile echipei Zeveloff, dar pe câţi însă n-ar încânta un astfel de trai idilic, în care viaţa este asimilată numai cu emoţia descoperirii fiinţelor şi lucrurilor din jur! Cercetătorul este convins că viaţa pentru primii hominizi nu era menită să dureze mai mult de o zi. “În cele din urmă, după ce au petrecut trei, patru săptămâni întinşi confortabil într-un culcuş, oamenii trebuiau să alunece treptat într-o stare de inconştienţă şi apoi să moară”, afirmă Dennis Zeveloff. El este de părere că acest stadiu ideal al fiinţei umane se face responsabil de Sindromul Morţii Subite, care se înregistrează la copii fără să fie bolnavi. Studiul mai concluzionează că pacienţii aflaţi în comă ar trebui să fie consideraţi... cei mai evoluaţi oameni de pe planetă!

LEGĂTURĂ NEBĂNUITĂ Într-un alt studiu dedicat somnului, cercetătorii au luat în vizor un subiect mult mai pragmatic: apneea obstructivă de somn (AOS). Concluzia sa a fost că AOS este asociată cu leziuni ale miocardului, nu doar cu o creştere a incidenţei bolilor cardiovasculare. Studiul efectuat la Spitalul Brigham din Boston, SUA, a putut demonstra că cel mai mare pericol constă în faptul că AOS are legătură cu niveluri crescute ale troponinei T înalt sensibile (hs-TnT), ceea ce sugerează rolul leziunii de miocard subclinice în relaţia dintre AOS şi insuficienţa cardiacă. La studiu au participat 1.645 de oameni, adulţi şi de vârstă avansată, care - la începutul studiului - nu sufereau de boli coronariene sau de insuficienţă cardiacă şi care au fost supuşi unui test de polisomnografie pe timpul nopţii. Evoluţia participanţilor la studiu a fost urmărită în medie timp de 12,4 ani, iar gravitatea sindromului AOS a fost catalogată drept zero, uşoară, moderată sau severă, în funcţie de indicele privind respiraţia. Rezultatele obţinute au sugerat că există o legătură între leziunea de miocard subclinică şi creşterea riscului cardiovascular observat la pacienţi cu OSA.