O tânără a tras ieri dimineață o sperietură soră cu moartea, după ce a fost implicată într-un accident rutier petrecut în municipiul Constanța. Șoferița se deplasa la volanul unui autoturism marca Dacia pe bulevardul Aurel Vlaicu. La un moment dat, a pierdut controlul direcției și a părăsit carosabilul... „A acroșat bordura și a derapat, lovind apoi gardul sediului "Rădăcini Motors" și un catarg pentru steagurile mărcilor pe care le comercializăm. Cauzele sunt neadaptarea vitezei la condițiile meteo și, probabil, lipsa de experiență. Momentan nu am stabilit prejudiciul cauzat“, au declarat reprezentanții "Rădăcini Motors". Dacia scăpată de sub control a acroșat și un Daewoo Tico parcat în curtea societății comerciale. Din fericire, tamponarea nu s-a soldat cu victime.