Real Madrid şi Chelsea sunt marile favorite ale partidelor de astăzi, ultimele din manşa tur a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. Schalke are o misiune aproape imposibilă, Real fiind în creştere de formă, iar echipele din Bundesliga (cu excepţiile numite Bayern şi Borussia) nu par să facă faţă şi în fazele avansate ale UCL. Chiar dacă germanii îl vor putea folosi şi pe Huntelaar, este greu de crezut că vor putea obţine mai mult de un egal în faţa unei echipe ce pare lansată spre cel de-al zecelea trofeu din istorie! După minunea reuşită cu Juventus, Galata speră într-o nouă victorie de prestigiu, care s-o menţină în lupta pentru calificarea în sferturi. Chiar dacă au jucat ceva mai slab în ultimul timp, englezii au prima şansă în dubla cu Galata, optimile de finală fiind nivelul maxim pentru campioana Turciei, în acest moment. Atacantul ivorian Didier Drogba a declarat ieri, într-un interviu pentru BBC, că fosta sa echipă, Chelsea Londra, este „de zece ori mai bună” decât actuala sa formaţie, Galatasaray. Drogba a precizat că va fi dificil să joace împotriva fostei sale echipe. Ivorianul a jucat la Chelsea timp de opt ani, în perioada 2004 - 2012, câştigând Liga Campionilor în 2012. Drogba este legitimat la Galatasaray din 2013.
Programul de astăzi, ambele partide fiind programate de la ora 21.45: Schalke’04 Gelsenkirchen - Real Madrid (Digi Sport 1, Dolce Sport 1) şi Galatasaray Istanbul - Chelsea Londra (Digi Sport 2, Dolce Sport 2).