O fotografie în care preşedintele SUA, Barack Obama, ţine în mână o bâtă de baseball în timp ce vorbeşte la telefon cu premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a stârnit critici dure în Turcia, Casa Albă explicând că gestul indică, de fapt, relaţia apropiată dintre cei doi lideri. Discuţia telefonică a celor doi lideri a avut loc luni seară şi a avut ca subiect criza din Siria. În imaginea difuzată de Casa Albă după conversaţia telefonică, Barack Obama este pe scaun, având într-o mână telefonul, iar în cealaltă, o bâtă de baseball, conform site-ului israelian Ynetnews.
”Imaginea arată din partea cui primeşte ordine premierul nostru, pentru a conduce ţara”, a reacţionat Metin Lutfi Baydar, un parlamentar de opoziţie din Turcia. Un alt politician, Umut Oran, a catalogat gestul preşedintelui american drept ”o insultă implicită la adresa Turciei şi cetăţenilor turci”. Casa Albă, cea care a difuzat fotografia, a încercat să atenueze amploarea gestului. ”Am difuzat imaginea având în minte un singur lucru, de a arăta relaţia foarte apropiată pe care preşedintele SUA o are cu premierul Turciei”, a explicat Caitlin Hayden, purtătoare de cuvânt a preşedinţiei SUA.
Sâmbătă, preşedintele SUA a împlinit 51 de ani şi a renunţat la bâta de baseball, jucând golf în cursul dimineţii. Barack Obama, purtând un tricou alb şi ochelari de soare, a urcat la bordul elicopterului prezidenţial, după şase ore de golf şi s-a deplasat la reşedinţa de la Camp David. Acolo s-a întâlnit cu un grup mic de prieteni şi angajaţi ai Casei Albe, printre care şi bucătarul Sam Kass, cu care preşedintele joacă golf destul de des. Obama îşi va reîncepe rapid activităţile electorale, astăzi urmând să se deplaseze la evenimente programate în statul Connecticut, iar miercuri, în Colorado. Într-un mail trimis susţinătorilor săi în iulie, Barack Obama scria: ”Această aniversare a zilei de naştere ar putea fi ultima pe care o serbez în calitatea de preşedinte al SUA, dar nu depinde de mine, ci de dumneavoastră”.