Obama a prelungit misiunea de luptă în Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pe furiș

Obama a prelungit misiunea de luptă în Afganistan

Externe 24 Noiembrie 2014 / 00:00 634 accesări

Preşedintele american, Barack Obama, a prelungit cu un an misiunea de luptă a trupelor americane în Afganistan şi a semnat un ordin în acest sens în ultimele săptămâni, susţine cotidianul ”New York Times”. Până în prezent, poziţia oficială a fost aceea că operaţiunile de luptă vor înceta la sfârşitul acestui an, iar cei 9.800 de militari americani (însoţiţi de circa 3.000 de militari din Germania, Italia şi alte ţări) care vor rămâne pe teren nu vor mai avea decât o misiune de susţinere şi formare a forţelor afgane. Dar, potrivit cotidianului american, care citează un oficial de rang înalt sub acoperirea anonimatului, Obama a semnat recent un ordin care autorizează trupele ce vor rămâne la faţa locului să lupte direct împotriva talibanilor şi aliaţilor lor, în caz de ameninţări la adresa lor sau a Guvernului afgan. Acest ordin autorizează, de asemenea, o susţinere aeriană, inclusiv cu avioane de luptă, bombardiere şi drone, pentru aceste misiuni. ”Consilierii civili ai preşedintelui s-au opus acestor schimbări de strategie, dar militarii au obţinut ce au vrut”, potrivit oficialului citat. Un alt oficial de rang înalt a subliniat totuşi că nu se pune problema unor patrule regulate împotriva talibanilor. ”Operaţiunile nu vor mai viza talibanii decât dacă aceştia ameninţă direct SUA şi forţele coaliţiei internaţionale în Afganistan sau dacă ajută direct al-Qaida”, a explicat el.

Această schimbare, potrivit ”New York Times”, are legătură parţial cu avansul rapid al organizaţiei Stat Islamic (SI) în Irak, ceea ce a provocat critici la adresa lui Obama cu privire la retragerea trupelor americane din Irak, care nu era pregătită în mod corespunzător pentru a face faţă unor atacuri islamiste. Noul preşedinte afgan, Ashraf Ghani, pare, de asemenea, mai deschis la ideea unor misiuni variate pentru trupele americane ce vor rămâne în Afganistan, decât era predecesorul său, Hamid Karzai. În prezent mai sunt 27.000 de militari americani în Afganistan. În perioada de vârf a intervenţiei, numărul lor a fost de 100.000.



12