Obama a semnat textul care pune capăt crizei bugetare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Obama a semnat textul care pune capăt crizei bugetare

Externe 18 Octombrie 2013 / 00:00 218 accesări

Preşedintele american, Barack Obama, a promulgat, ieri dimineaţă, legea ce ridică plafonul datoriei şi îndepărtează riscul unei incapacităţi de plată, punând capăt celor două săptămâni de bătălie politică şi incertitudinii pieţelor, a anunţat Casa Albă. Preşedintele american a semnat textul după ce Congresul a ridicat, miercuri seara, plafonul datoriei ţării până la 18 februarie. Obama a afirmat anterior, într-o intervenţie de la Casa Albă, că aleşii vor trebui să recâştige încrederea americanilor, după două săptămâni de confruntări politice, şi a afirmat că îşi doreşte să înceteze să mai guverneze din criză în criză. Senatul american, apoi Camera Reprezentaţilor au adoptat succesiv, miercuri seară, cu o majoritate largă, un text de compromis dezvăluit cu câteva ore înainte, după tratative intense şi săptămâni de dispute parlamentare. Potrivit termenilor compromisului, Trezoreria a autorizat un împrumut până la 7 februarie, iar statul federal este finanţat până la 15 ianuarie.

Obama le-a cerut, miercuri seară, tuturor angajaţilor federali care au intrat în concediu fără plată, din cauza blocajului bugetar, să se întoarcă la muncă joi, după ce Congresul a votat o lege temporară privind finanaţele.

Taguri articol


12