Preşedintele american a anunţat, vineri, menţinerea tribunalelor militare de excepţie instituite de fosta administraţie George W. Bush, pentru judecarea unor deţinuţi de la Guantanamo, promiţînd îmbunătăţirea sistemului. Decizia sa reaprinde una dintre marile controverse. Activităţile tribunalelor de excepţie create în 2006 de Congres au fost suspendate pe 20 ianuarie pentru patru luni, la cererea preşedintelui Obama. Deşi le criticase în campania electorală, Barack Obama intenţionează să reinstituie aceste instanţe, cu unele modificări în favoarea drepturilor apărării. În acest sens, preşedintele Obama urmează să sesizeze Congresul american, singurul organism care poate modifica legea de funcţionare a instanţelor. Congresmenii republicani şi democraţi par să fie favorabili iniţiativei. Potrivit unui avocat militar, reformele vor viza interzicerea folosirii declaraţiilor făcute sub tortură sau constrîngere.
Reforma va viza inclusiv cinci deţinuţi suspectaţi că au jucat un rol-cheie în atentatele de la 11 septembrie 2001, printre care Khalid Sheikh Mohammed, organizatorul autoproclamat al atacurilor. În şapte ani, aproape 800 de bărbaţi şi adolescenţi au fost ţinuţi la Guantanamo, dintre care doar circa 20 au fost inculpaţi pentru crime de război şi trei au fost judecaţi de tribunalele de excepţie. În prezent mai sînt 241 de deţinuţi, dintre care 60 pot fi eliberaţi. Au existat speculaţii că CIA ar fi torturat unii deţinuţi de la Guantanamo, între care Khaled Sheikh Mohammed, presupusul organizator al atentatelor din 11 septembrie 2001. Preşedintele Obama va cere şi limitarea folosirii mărturiilor indirecte, iar deţinuţii vor avea mai multă libertate pentru alegerea unui avocat. Administraţia va cere prelungirea suspendării activităţii tribunalelor pentru a oferi Congresului timp să se pronunţe. Totuşi, SUA a decis predarea lui Lakhdar Boumediene, un algerian deţinut la Guantanamo de peste şapte ani, care a părăsit vineri centrul de detenţie american cu destinaţia Franţa. În vîrstă de 42 de ani, algerianul arestat în 2001 în Bosnia-Herţegovina a fost achitat de acuzaţiile de terorism în noiembrie 2008. În greva foamei din decembrie 2006, a fost hrănit forţat de două ori. Soţia sa şi cele două fiice de 9 şi 13 ani, refugiate în Algeria după arestarea lui, vor fi aduse în Franţa.
Anunţul privind posibilitatea reactivării comisiilor militare a atras deja criticile organizaţiilor pentru drepturi civice. „Comisiile militare erau parte a regimului ilegal de detenţie şi aveau rolul facilitării condamnărilor”, a reacţionat Rob Freer, expert la Amnesty International. Devenit un simbol controversat al „războiului împotriva terorismului” al fostului preşedinte George W. Bush, Guantanamo este situată la o bază navală pe care SUA o ocupă în Cuba de la începutul secolului al XX-lea.