Obama câştigă teren în faţa lui Romney

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Obama câştigă teren în faţa lui Romney

Externe 04 August 2012 / 00:00 345 accesări

Datele unui sondaj publicat joi de institutul Pew arată că 52% din alegătorii americani îl percep negativ pe candidatul republican la preşedinţia SUA, Mitt Romney, în timp ce pentru actualul preşedinte Barack Obama, percepţia negativă este înregistrată în rândul a 45% dintre americani, acesta din urmă conducând şi în intenţiile de vot. Cât priveşte intenţiile de vot, Obama îl devansează pe Romney, 51% dintre respondenţi afirmând că ar vota pentru actualul preşedinte, în timp ce candidatul republican este preferat de 41% dintre cei chestionaţi. Dar există şi state considerate indecise, unde această diferenţă în favoarea candidatului democrat este mai mică şi ar putea înclina balanţa rezultatului final al alegerilor, având în vedere sistemul electoral american, bazat pe electorii din fiecare stat şi nu pe procentul din voturile obţinute pe ansamblul ţării.

Obama a glumit joi, în faţa susţinătorilor săi, spunând că aşteaptă un cadou de ziua sa de naştere, la sfârşitul acestei săptămâni, din partea cetăţenilor Floridei, un stat crucial pentru obţinerea victoriei în alegerile prezidenţiale de la 6 noiembrie. ”Voi împlini 51 de ani, sâmbătă”, a declarat Obama în timpul unei vizite electorale la Orlando, în Florida, unde mulţimea de susţinători i-a cântat ”La mulţi ani!”. ”Dacă aş fi ştiut că ştiţi să cântaţi, aş fi pregătit un tort. Şi aş fi suflat în lumânări. Şi poate mi-aş fi pus şi o dorinţă legată de alegeri”, a continuat preşedintele, adăugând imediat că ”a câştiga în Florida nu ar fi un cadou chiar aşa de rău”. Obama a câştigat în acest stat la alegerile din 2008, în faţa lui John McCain, dar de această dată, cursa pare mai strânsă decât în urmă cu patru ani, parţial pe fondul crizei economice şi a valului de confiscări de proprietăţi imobiliare, care au fragilizat această regiune din sud-estul SUA. Un sondaj al Universităţii Quinnipiac / CBS News / New York Times, publicat miercuri, îl plasează pe Obama într-o postură foarte bună în acest stat, cu 51% din intenţiile de vot, faţă de 45% pentru Mitt Romney.

Adversarii republicani ai lui Obama nu au ratat ocazia aniversării şi i-au transmis mesaje ironice ca ”Domnule preşedinte, nu îmi permit să vă cumpăr un cadou, aşa că vă dau tot ceea ce mi-a rămas”, semnând ”un solicitant de loc de muncă”. Preşedintele vrea să îşi serbeze ziua cu o săptămână mai târziu, pe 12 august, cu ocazia unei reuniuni în vederea strângerii de fonduri la reşedinţa familiei sale din Chicago.



12