Preşedintele american, Barack Obama, a făcut apel, în discursul rostit la Adunarea Generală a ONU, la adoptarea unei rezoluţii ferme, cu consecinţe pentru regimul din Siria, avertizând că SUA sunt pregătite să intervină militar. La rândul său, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut, ieri, tuturor ţărilor să înceteze să alimenteze vărsarea de sânge din Siria şi să oprească furnizarea de arme părţilor implicate în conflict. Ban a pledat, de asemenea, pentru adoptarea rapidă a unei rezoluţii a Consiliului de Securitate pe tema armelor chimice. „Aceasta ar trebui să fie urmată imediat de o acţiune umanitară”, a spus el, în deschiderea celei de-a 68-a Adunări Generale a ONU. „Răspunsul la folosirea odioasă a armelor chimice a creat un elan diplomatic, primul semn de unitate de mult prea mult timp. O victorie militară în Siria este o iluzie, singurul răspuns este un acord politic”, a spus Ban Ki-moon de la tribuna Adunării Generale, la care participă peste 130 de şefi de stat şi de guvern. Oficialul internaţional a cerut Guvernului sirian, opoziţiei din Siria şi tuturor statelor care au influenţă asupra părţilor din conflict să facă totul pentru organizarea conferinţei internaţionale de pace consacrate dosarului sirian - Geneva II. Inspectorii ONU revin în Siria, astăzi, pentru a ancheta folosirea armelor chimice, a declarat, ieri, Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe.
POSIBILE MUTĂRI DE ARMAMENT CHIMIC Un dezertor sirian de rang înalt a oferit noi informaţii tulburătoare despre operaţiuni cu arme chimice siriene, dezvăluind că unele ar fi fost mutate după ce Rusia a propus planul de monitorizare şi distrugere, scrie un editorialist de la „The Washington Post”, în ediţia de ieri. Potrivit lui David Ignatius, semnatarul materialului, dezvăluirile au fost făcute într-o lungă conversaţie telefonică, duminică, de generalul de brigadă Zaher al-Sakat, un specialist în armament chimic în cadrul armatei siriene, înainte să dezerteze în martie, pentru a se alătura rebelilor. Al-Sakat a declarat pe Skype, dintr-un oraş în Iordania unde s-a refugiat, că el crede că este ţinta unui asasinat comandat de regim, din cauza dezvăluirilor sale. Oficialii americani par să fie sceptici faţă de acuzaţiile formulate de al-Sakat şi alţii, potrivit cărora au fost mutate arme chimice în afara Siriei, în Irak şi Liban, scrie editorialistul. Însă oficiali israelieni afirmă că regimul sirian mută armament în ţară, în regiuni pe care le controlează, din motive de securitate sau eventual pentru a le ascunde, adaugă ziaristul. În opinia sa, cea mai convingătoare informaţie dezvăluită de al-Sakat este cea potrivit căreia s-a ordonat să se folosească fosgen, un gaz inodor de luptă, în regiunea Deraa, fief al rebelilor, anul trecut. Dezertorul a precizat că la vremea respectivă superviza armamentul chimic în cadrul Diviziei a V-a a armatei siriene, cu baza la Deraa.
Acuzaţiile privind mutarea de către regim, în ultimele două săptămâni, a unor arme chimice spre est, în Irak, şi spre vest, în Liban, nu pot fi verificate, afirmă editorialistul. Al-Sakat susţine că aceste mutări au început înainte ca ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, să propună plasarea sub control internaţional a arsenalului chimic sirian, dar după ce Hafez Makhlouf, şeful serviciilor de informaţii siriene, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai serviciilor de informaţii iraniene şi irakiene în cartierul Yafour din Damasc. După această întâlnire, surse din cadrul serviciului rebel de informaţii au observat un convoi de camioane speciale Mercedes şi Volvo deplasându-se spre est, de la Homs către un sat de la frontiera dintre Siria şi Irak.