Obama crede că a pierdut contactul cu poporul american

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Obama crede că a pierdut contactul cu poporul american

Externe 22 Ianuarie 2010 / 00:00 294 accesări

Preşedintele SUA a declaratcă în primul an de mandat a pierdut contactul cu poporul american pentru că s-a concentrat prea mult asupra elaborării de politici. „Dacă este un lucru pe care îl regret în acest an este că am fost atât de ocupaţi să rezolvăm problemele şi să găsim soluţii pentru crizele imediate cu care ne-am confruntat încât cred că am pierdut într-o anumită măsură capacitatea de a vorbi în mod direct poporului american despre valorile sale fundamentale şi despre motivul pentru care trebuie să ne asigurăm că instituţiile corespund acestor valori”, a declarat Barack Obama într-un interviu. În schimb, Barack Obama crede că poporul american a ajuns în cele din urmă să manifeste un sentiment de inaccesibilitate şi detaşare faţă de oficialii de la Washington care adoptă decizii importante. Acesta a adăugat că poate avea o prestaţie mai bună dacă se va apropia de poporul american în cel de-al doilea an al mandatului.

Pentru a fi cât mai aproape de cetăţenii americani, utilizatorii telefonului iPhone de la Apple au la dispoziţie o nouă aplicaţie, cea a Casei Albe, disponibilă în mod gratuit şi deschisă tuturor. Aplicaţia poate fi descărcată gratuit prin intermediul unui cont App Store. Oferă posibilitatea urmăririi în direct, pe telefon, a conferinţelor de presă şi a altor alocuţiuni ale preşedintelui Obama, după cum se arată pe blogul Casei Albe. Discursul anual tradiţional asupra stării naţiunii, pe care Barack Obama îl va susţine pe 27 ianuarie, va fi şi el retransmis în direct prin intermediul respectivei aplicaţii. Atât în timpul campaniei prezidenţiale din 2008, cât şi după preluarea funcţiei de preşedinte SUA, Barack Obama a utilizat extensiv Internetul. Casa Albă este prezentă în reţelele de socializare MySpace şi Facebook. Pe de altă parte, luni, preşedintele a publicat primul mesaj pe Twitter.

Taguri articol


12