Preşedintele american, Barack Obama, a fost criticat sever de o parte a presei americane pentru că nu a participat, ieri, la marşul de la Paris împotriva terorismului, după atacurile soldate cu 17 morţi, săptămâna trecută, în capitala franceză, relatează AFP. "Aţi dezamăgit lumea", se poate citi pe prima pagină a New York Daily News, care îl apostrofează pe Obama. Numeroşi lideri din lumea întreagă au venit la Paris pentru a participa la un marş organizat în semn de susţinere pentru victimele atacurilor jihadiste care au însângerat Franţa, vizând în special săptămânalul satiric Charlie Hebdo şi un magazin evreiesc. Aceste atacuri au declanşat o mobilizare istorică în Franţa, unde cel puţin 3,7 milioane de persoane au ieşit în stradă duminică pentru a manifesta împotriva terorismului, dintre care 1,6 milioane la Paris. Dar preşedintele american nu a figurat printre liderii sau oficialii din aproximativ 50 de ţări care au participat, braţ la braţ, la acest marş, Washingtonul fiind reprezentat doar de ambasadoarea Statelor Unite în Franţa, Jane Hartley. "În calitate de american, aş fi vrut să fim mai bine reprezentanţi la această procesiune frumoasă", a regretat Jake Tapper, de la CNN, într-un reportaj din mijlocul manifestanţilor.