Obama, fără consimţământul său, într-o reclamă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Obama, fără consimţământul său, într-o reclamă

Monden 08 Ianuarie 2010 / 00:00 396 accesări

Barack Obama a apărut fără consimţământul său într-o reclamă outdoor a unui retailer de haine din Times Square. Oficialii Casei Albe au criticat strategia de marketing a companiei şi folosirea neatorizată în scopuri comerciale a imaginii preşedintelui. Reclama, de dimensiuni foarte mari, a fost plasată chiar în Time Square. În imagine, Obama este arătat în timpul unei delegaţii diplomatice, purtând o jachetă cu marca companiei. Vizualul este însoţit de mesajul ”Lider în stil”. Miercuri, imaginea primei doamne Michelle Obama a apărut, fără ca aceasta să-şi fi dat consimţământul, într-o reclamă împotriva folosirii blănurilor naturale în vestimentaţie, lansată de asociaţia pentru drepturile animalelor PETA. Preşedinta asociaţiei PETA (People for the Ethical Treatment of Animals), Ingrid Newkirk, a declarat că organizaţia pe care o reprezintă nu a cerut consimţământul lui Michelle Obama pentru că este ştiut că aceasta nu poate fi ambasadoarea unui brand sau ONG. PETA a inclus-o pe Michelle Obama în campanie după ce Casa Albă a confirmat că aceasta nu poartă blănuri naturale.

Taguri articol


12