Preşedintele SUA a ordonat organizarea de noi procese militare de excepţie şi a creat cadrul juridic pentru deţinerea pe termen nelimitat a peste 40 de deţinuţi de la Guantanamo Bay, renunţând la majoritatea angajamentelor din campanie. Noi procese pentru crime de război vor fi organizate la Guantanamo, iar reexaminarea situaţiei suspecţilor va avea loc în maxim un an, iar apoi, la fiecare trei ani. ”Preşedintele democrat este în continuare determinat să închidă baza de la Guantanamo”, a declarat un oficial. Blocarea proceselor de la Guantanamo a fost unul dintre primele gesturi ale preşedintelui SUA, însă Congresul a interzis transferul deţinuţilor pe teritoriul american. În acest context, Casa Albă îi va cere secretarului Apărării, Robert Gates, să organizeze noi procese în cadrul instanţelor speciale de la Guantanamo. Procesul cel mai aşteptat este cel al lui Abd-al-Rahim al-Nashiri, principalul suspect în cazul atacului care a vizat nava americană USS Cole, în anul 2000, în Yemen. În paralel, administraţia Obama a adoptat un nou decret care permite detenţia pe termen nelimitat a 40 dintre cei 171 de suspecţi deţinuţi la Guantanamo.
Pe de altă parte, se arată că aproximativ 19.000 de angajaţi din sectorul privat lucrau pentru armata americană în Afganistan, în decembrie 2010, un record absolut pentru toate conflictele la care au participat SUA. Potrivit unui raport recent al Congresului american, 18.919 persoane lucrau pentru subcontractanţi ai armatei americane în Afganistan, în decembrie 2010. Numărul angajaţilor companiilor private care lucrează pentru armata americană s-a triplat din iunie 2009, în Afganistan, subliniază textul. Numărul angajaţilor companiilor subcontractoare ale armatei americane în Afganistan l-a depăşit în 2009 pe cel al subcontractorilor din Irak, atingând un record absolut pentru armata americană. Aproximativ 95% dintre aceşti angajaţi, care asigură securitatea militarilor străini dar şi a ambasadelor, jurnaliştilor şi organizaţiilor neguvernamentale, sunt afgani, doar 1% fiind americani, iar ceilalţi de diverse naţionalităţi. Raportul exprimă îngrijorarea privind posibile abuzuri din partea acestor angajaţi şi pericolul pentru armata americană de a se baza prea mult pe ei. Din 2006 până în 2009, membrii companiilor de securitate private care au escortat convoaie logistice către baze ale coaliţiei au fost acuzate că au ucis sau rănit peste 30 de civili nevinovaţi doar în districtul Maywand, ceea ce a condus la cel puţin o confruntare cu forţele americane. În mai 2010, potrivit oficialilor americani şi afgani, subcontractori afgani care protejau convoaiele de aprovizionare ale NATO la Kandahar au deschis în mod regulat focul la întâmplare, în satele traversate, împiedicând eforturile coaliţiei de a câştiga susţinerea locuitorilor. Departamentul de Stat şi alte agenţii americane au recurs, de asemenea, la subcontractori în Afganistan. Raportul subliniază, de asemenea, că banii americani prevăzuţi pentru plata subcontractorilor au fost folosiţi în schimb la plătirea unor talibani, în schimbul protecţiei oferite.