Obama prelungeşte sancţiunile vizând Coreea de Nord

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Obama prelungeşte sancţiunile vizând Coreea de Nord

Externe 25 Iunie 2011 / 00:00 463 accesări

Preşedintele SUA a prelungit sancţiunile vizând Coreea de Nord cu încă un an, din cauza ameninţării pe care o reprezintă în continuare Phenianul pentru stabilitatea Peninsulei Coreea. Starea naţională de urgenţă în legătură cu Coreea de Nord a fost decretată de administraţia Bush, în 2008. Administraţia Obama a menţinut această stare şi a impus sancţiuni mai dure vizând Phenianul, în luna aprilie, precum interzicerea importurilor directe şi indirecte de bunuri nord-coreene. ”Existenţa şi riscul proliferării de material pentru arme în Peninsula Coreea şi acţiunile şi politicile Guvernului nord-coreean, care destabilizează Peninsula Coreea şi pun în pericol forţele armate americane, aliate şi partenerii comerciali din regiune, reprezintă în continuare o ameninţare neobişnuită şi extraordinară la adresa securităţii naţionale, politicii externe şi economiei SUA”, a declarat Obama într-un mesaj transmis Congresului.

Coreea de Nord nu are dreptul să efectueze teste nucleare sau balistice, în baza Rezoluţiei 1718 a ONU, adoptată după primul test atomic al Phenianului, în octombrie 2009. Însă ţara comunistă a efectuat un al doilea test nuclear, în 25 mai 2009, urmat de lansarea mai multor rachete cu rază scurtă de acţiune şi a ameninţat că îşi va consolida arsenalul atomic, pentru a contracara ceea ce a numit ”politici americane ostile”. Negocierile în şase consacrate dosarului nuclear, la care iau parte cele două state coreene, China, SUA, Rusia şi Japonia, au fost suspendate în aprilie 2009, când Phenianul s-a retras, în semn de protest faţă de decizia ONU de a condamna testele sale cu rachete.

Taguri articol


12