"Statele Unite vor face tot ce este necesar pentru aducerea în faţa justiţiei a celor care l-au executat pe jurnalistul american James Foley. Vom face tot posibilul pentru protejarea cetăţenilor americani. Autorii acestei crime vor fi aduşi în faţa justiţiei", avertizează preşedintele Barack Obama, citat de CNN. "Întreaga lume este oripilată de asasinarea brutală a lui James Foley. (...) Membrii grupului terorist Stat Islamic în Irak şi Levant au asediat oraşe şi sate, au omorât oameni nevinovaţi, civili neînarmaţi, în acte de laşitate. (...) Acest grup terorist nu aparţine niciunei religii. Omoară musulmani, atât şiiţi, cât şi sunniţi, Urmăresc creştini şi alte minorităţi religioase. Acest grup nu îşi are locul în secolul 21", a mai spus Obama. Grupul terorist sunnit Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Levant SI/SIIL) a revendicat executarea jurnalistului american James Foley, explicând că este vorba de un act de ripostă faţă de raidurile aeriene americane în Irak. James Foley, în vârstă de 40 de ani, era un jurnalist experimentat, relatând despre conflictul din Libia şi despre cel din Siria. Foley a colaborat cu publicaţia Global Post, Agenţia France-Presse şi alte instituţii media.