Preşedintele american s-a angajat, sîmbătă, să abroge legea care le permite homosexualilor să facă parte din forţele armate numai cu condiţia de a-şi ascunde orientarea sexuală. “Vreau să pun capăt legii Nu întreba, nu spune. Acesta este angajamentul meu faţă de voi”, a declarat Barack Obama, într-un discurs susţinut în faţa a 3.000 de militanţi pentru cauza gay. Totuşi, liderul de la Casa Albă nu a precizat niciun termen pentru abrogarea legii din 1993, care le interzice militarilor gay să îşi dezvăluie orientarea sexuală, în caz contrar riscînd excluderea din forţele armate. De la intrarea în vigoare a legii, peste 12.000 de militari americani au fost excluşi din armată în baza acesteia. Preşedintele Obama a extins şi pentru partenerii de acelaşi sex unele dintre avantajele federale acordate funcţionarilor publici, însă militanţii pentru cauza gay exercită în continuare presiuni pentru abrogarea legii privind forţele armate.
Joe Solmonese, preşedintele Campaniei pentru Drepturile Omului, principala organizaţie de apărare a drepturilor lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor şi organizatoare a evenimentului de sâmbătă, a subliniat “marea nerăbdare” a militanţilor, care urmează să participe duminică la un marş naţional pentru egalitate organizat la Washington D.C..