Preşedintele american, Barack Obama, şi-a exercitat dreptul de veto, joi, împotriva unui proiect de lege privind bugetul Apărării, apreciind că sunt cheltuiţi bani inutil pentru anumite programe şi exprimându-şi regretul că acest text împiedică închiderea centrului de detenţie de la Guantanamo. Obama, care şi-a semnat decizia privind dreptul de veto în faţa presei, un fapt destul de rar, a subliniat că ”această propunere votată de Congresul majoritar republican este foarte insuficientă în anumite domenii-cheie”. Textul prevede cheltuieli totale de 612 miliarde de dolari pentru programele Departamentului Apărării. ”Acesta conţine lucruri bune, precum reforma pensiilor militare şi finanţări pentru securitatea cibernetică, dar este de asemenea fixat pe programe inutile”, a afirmat Obama, denunțând în particular dispoziţii care fac imposibil transferul deţinuţilor de la Guantanamo, Cuba, spre teritoriul american, ceea ce ar împiedica închiderea acestei închisori controversate.
Închiderea centrului de detenţie de la Guantanamo este o veche promisiune a lui Obama, care se străduieşte să o concretizeze. Închisoarea, creată în 2001, după atentatele de la 11 septembrie, găzduieşte suspecţi de terorism, dintre care unii sunt deţinuţi de mai mulţi ani, fără a fi judecaţi sau inculpaţi. Administraţia americană caută un loc pe teritoriul SUA pentru a transfera deţinuţi de la Guantanamo şi a închide centrul. Pentagonul evaluează costurile transferării de deţinuţi la închisorile militare Fort Leavenworth (Kansas) sau Charleston (Carolina de Sud). Congresul vrea însă să aibă controlul asupra transferului de deţinuţi.
Citește și:
Beneficiile Moscovei de pe urma cheltuielilor cu campania din Siria
SUA ar putea provoca un... război prin procură cu Rusia
Obama se luptă cu... rezistenţa microbilor la antibiotice
Scăderea prețului petrolului ne obligă la pace mondială
Obama a cerut Congresului 3,2 miliarde de dolari pentru lupta împotriva grupării SI
Congresul american a aprobat bugetul Apărării: 680 de miliarde de dolari
Preşedintele Obama, foarte activ, în politica externă a ţării sale