Obama s-a lăsat de fumat, de frica nevestei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Obama s-a lăsat de fumat, de frica nevestei

Monden 25 Septembrie 2013 / 00:00 372 accesări

Barack Obama a mărturisit luni că s-a lăsat de fumat pentru că i-a fost teamă de soţie, potrivit unor afirmaţii ale acestuia surprinse de un microfon rămas deschis luni, la New York. Preşedintele SUA, care participa, luni după-amiază, la o reuniune ce sublinia importanţa societăţii civile, în cadrul Adunării Generale a ONU, a schimbat câteva glume cu interlocutorii săi, în urma intervenţiei. Pe banda audio înregistrată de CNN, Obama poate fi auzit, pe când încă se afla în picioare, întrebându-l pe vecinul său dacă mai fumează. Acesta îi întoarce întrebarea, iar Obama îi răspunde, pe un ton glumeţ şi zâmbind larg: „Nu, nu am mai fumat nicio ţigară în ultimii şase ani. Pentru că mi-e frică de soţia mea”.

Zvonurile privind fumatul au fost un subiect de presă în timpul campaniei electorale a lui Obama, din 2008, şi în perioada primului său mandat. În decembrie, Robert Gibbs, purtătorul de cuvânt al lui Obama din perioada respectivă, a declarat că preşedintele nu a mai fumat de nouă luni. El a recunoscut că lăsatul de fumat a fost o luptă pentru acesta, dat fiind stresul la care este supus, dar că a reuşit pentru că este încăpăţânat. Michelle Obama a spus în februarie 2011 că soţul ei s-a lăsat de fumat de aproximativ un an. Ea a subliniat, de asemenea, că nu mai vorbeşte despre acest subiect cu el.



12