Preşedintele SUA, Barack Obama, şi-a depăşit atribuţiile constituţionale. Este verdictul dat de Curtea Supremă de Justiţie din SUA, care a constatat că liderul de la Casa Albă a abuzat de puterile sale când a numit, prin ordonanţe, mai mulţi funcţionari în administraţia federală, fără să aibă acordul Senatului. Legea americană prevede că preşedintele poate efectua astfel de numiri numai în cazul suspendării de lungă durată a activităţii Senatului, ceea ce nu s-a întâmplat în aceste cazuri. Verdictul este considerat de presa de peste ocean drept o victorie a republicanilor, care îl acuză pe Barack Obama că a erodat puterea legislativă în timpul mandatului său.
Între timp, Obama, a cerut, joi, Congresului un miliard de dolari pentru acţiuni ale forţelor aeriene, navale şi terestre ale SUA care să-i sprijine pe aliaţii central şi est-europeni din NATO, în contextul crizei din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Casei Albe, banii ceruţi de preşedinte Congresului vor fi folosiţi în următorul an, pentru a creşte capacitatea forţelor NATO de a face faţă oricăror ameninţări şi activităţi destabilizatoare. Printre măsurile care vor fi finanţate se numără creşterea numărului de exerciţii, antrenamente şi a prezenţei rotaţionale în Europa, în special pe teritoriul noilor aliaţi. Totodată, se are în vedere amplasarea unor detaşamente de experţi americani în ţările est-europene, care să ajute la creşterea capabilităţii aliaţilor, după modelul din Polonia. O altă măsură vizează o participare crescută a forţelor navale ale SUA în cadrul operaţiunilor NATO, inclusiv o intensificare a prezenţei în Marea Neagră şi în Marea Baltică. De asemenea, vor fi ajutate Georgia, R. Moldova şi Ucraina.
Preşedintele SUA a propus pe 3 iunie, la Varşovia, un miliard de dolari pentru dislocarea de noi forţe americane, terestre, aeriene şi navale în Europa de Est, preocupată de criza ucraineană. Dacă acest plan va fi aprobat, va fi măsura cea mai concretă a lui Obama de a-şi reasigura aliaţii din Europa de Est şi de a transmite Rusiei că Washingtonul se opune unui răspuns ferm la acţiunile sale în Ucraina.