Preşedintele SUA, Barack Obama, şi-a scurtat cu o zi vacanţa de Crăciun pe care o petrece în Hawaii şi a revenit la Washington, aseară, pentru a grăbi negocierile politice prin care se încearcă evitarea aşa-numitului zid bugetar. În trecut, vacanţele de sfârşit de an ale preşedinţilor americani se încheiau de obicei după Revelion. Dacă până pe data de 1 ianuarie, republicanii şi democraţii nu vor ajunge la un acord asupra bugetului pe anul viitor, vor intra în vigoare, în mod automat, măsuri de austeritate forţate, ce ar implica reducerea cheltuielilor publice şi o creştere a impozitelor, anulând reducerile de impozite introduse în urmă cu zece ani, în timpul mandatului lui George W. Bush. Mulţi economişti avertizează că, într-o asemenea eventualitate, SUA ar putea reintra în recesiune. Din partea democraţilor, negocierile sunt conduse chiar de preşedintele Obama, dar cele două partide nu au reuşit încă să ajungă la un compromis, unii congresmeni exprimându-şi scepticismul că se va putea ajunge la un acord în următoarele zile.
Preşedintele SUA a efectuat o vizită la o bază americană din Hawaii, în timpul vacanţei de Crăciun, după care a revenit la Washington DC, scrie ziarul ”USA Today”. Însoţit de Michelle Obama, preşedintele SUA a vizitat singura bază a forţelor navale americane din Hawaii. ”Păreţi a fi un grup mai degrabă drăguţ decât obraznic. Sunt convins că Moş Crăciun v-a tratat bine”, a glumit Obama cu militarii. Preşedintele a revenit ieri la Washington DC, dar soţia sa şi cele două fetiţe au rămas în Hawaii.