Obezii au acces interzis în avion şi în trenurile Eurostar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Discriminare

Obezii au acces interzis în avion şi în trenurile Eurostar

Monden 21 Noiembrie 2013 / 00:00 375 accesări

Un tânăr obez, care suferă de o dereglare hormonală, devine încet, dar sigur simbol al celor imperfecţi care se pare că nu îşi mai găsesc rostul într-o lume preocupată de... securitate!

FĂRĂ LIMITE DE GREUTATE ŞI TOTUŞI... Coşmarul tânărului francez obez, pe care o campanie aeriană şi un pachebot au refuzat să îl transporte din SUA către Europa, a continuat la Londra, unde Eurostar i-a interzis accesul în trenurile către Franţa. Kevin Chenais, de 22 de ani, care cântăreşte 230 de kilograme, a ajuns marţi dimineaţă la Londra, împreună cu părinţii, de la New York, la bordul unui avion aparţinând companiei Virgin Atlantic. Tânărul era blocat împreună cu părinţii în SUA de la sfârşitul lunii octombrie, din cauza refuzului companiei British Airways de a-l transporta, din motive de „securitate”.

Kevin Chenais este tratat de mai mulţi ani la Clinica Mayo, cu sediul principal la Rochester, în statul american Minnesota. Se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile cu motor şi are nevoie aproape permanent de oxigen şi să fie supravegheat medical. Însă, în timp ce se pregătea, la Gara St. Pancras, din Londra, să urce la bordul unui tren pentru a reveni la Paris, compania Eurostar a refuzat să îl accepte, invocând motive de securitate legate de regulile de evacuare în tunelul de sub Canalul Mânecii. „Greutatea sa nu ne permite să ne asumăm responsabilitatea persoanei în cauză, nu vom putea să îl purtăm şi să-l evacuăm în cazul unui incident”, a declarat o purtătoare de cuvânt a companiei. Aceasta a precizat că Eurostar dispune de două locuri pentru persoane cu mobilitate redusă, care să poată fi evacuate de personal în cazul unui incident, recunoscând totodată că nu există o limită de greutate definită. Tânărul, care este asistat de Consulatul Franţei la Londra, se afla marţi seara la hotel, în aşteptarea altei soluţii pentru a se putea întoarce acasă. „I-am contactat pe partenerii noştri (...), există soluţiile feriboturilor, taxiurilor şi altele”, a declarat cu nonşanlanţă purtătoarea de cuvânt a Eurostar, fără să ofere alte precizări.

O CĂLĂTORIE DUREROASĂ La sosirea la Londra, tânărul a declarat pentru AFP că a fost supus unei adevărate încercări în timpul călătoriei cu avionul. „Aeroportul JFK de New York a fost foarte dur cu mine, am fost nevoit să merg o distanţă lungă, în fine, pentru mine este mult, de peste zece metri”, a povestit el. „Nu mă opream din plâns în timpul zborului. Am probleme foarte mari cu pielea de pe partea din spate a coapselor”, a mărturisit tânărul. A mai precizat că a călătorit în mod gratuit, la clasa economic, la bordul companiei Virgin Atlantic. „Este foarte frumos din partea lor”, a comentat tânărul, care s-a declarat în continuare foarte furios că British Airways a refuzat să-l ia la bordul avioanelor sale.

British Airways, care a asigurat transportul familiei în SUA şi în mai 2012, a explicat că depune eforturi pentru găsirea unei soluţii la revenire. „Din nefericire, s-a dovedit imposibil să primim pasagerul în securitate deplină”, a anunţat un purtător de cuvânt. Şi compania maritimă a pachebotului „Queen Mary“, care asigură legătura New York - Southampton, a refuzat, de asemenea, să îl primească, invocând motive de securitate medicală, potrivit tatălui tânărului. Familia a anunţat că abia aşteaptă să ajungă acasă. „Voiam să ajungem de Crăciun, pentru că ne aşteaptă fiica noastră şi toată familia, cumnatul, cumnata, toţi prietenii”, a declarat pentru AFP mama lui Kevin, în faţa terminalului Eurostar.



12