Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale a organizat, în prima jumătate a lunii iulie, la Istanbul, expoziţia foto-documentară intitulată „Documente din arhivele româneşti privind relaţiile româno-turce”. Potrivit directorului Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, Virgil Coman, expoziţia a fost vernisată, prima dată, în luna mai, într-un alt oraş din Turcia, unde s-a bucurat de un adevărat succes, fiind foarte bine primită de criticii în domeniu, motiv pentru care a fost mutată în holul Arhivelor Otomane de la Istanbul. Specialiştii în domeniu, dar şi publicul care a vizitat expoziţia au apreciat calitatea şi frumuseţea documentelor prezentate.
Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale pregăteşte o nouă expoziţie, de această dată dedicată oraşelor româneşti de la malul Mării Negre şi al Dunării. Pe data de 15 august, cînd va fi sărbătorită „Ziua Marinei”, va fi organizată o expoziţie foto-documentară referitoare la obiceiurile şi tradiţiile acestei sărbători. Cei care vor vizita expoziţia vor observa că manifestările festive organizate cu acest prilej nu diferă foarte mult de cele care erau susţinute în prima jumătate a secolului al XX-lea. „Vom expune imagini şi documente legate de Ziua Marinei, din perioada cuprinsă între 1900 – 1950, care se vor intitula Sărbători ale mării la români. Atunci programul era, în mare măsură, asemănător celui de astăzi, cu defilarea gărzii de onoare, organizarea unor activităţi cu specific marinăresc, întreceri sportive”, a declarat Virgil Coman.
Un alt proiect demarat de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale face referire la colectarea unor documente şi imagini fotografice vechi, care aduc în prim plan anumite personalităţi sau locuri din spaţiul cuprins între Dunăre şi Marea Neagră. Pentru realizarea acestui proiect, Virgil Coman a precizat că va avea nevoie de sprijinul primăriilor din judeţ, al Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar şi al locuitorilor satelor şi comunelor din Dobrogea. „Dorim să strîngem documente, hărţi vechi, planuri şi proiecte, dar şi imagini fotografice cu diferite personalităţi, care, chiar dacă nu au fost cunoscute pe plan naţional, au avut un rol important în zona respectivă”, a concluzionat directorul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, Virgil Coman.