Cartea, muzica şi poezia au fost vedete, duminică seară, la cea de-a doua ediţie a Târgului urban de carte „BookLand”, eveniment ce se desfăşoară în perioada 14-26 august, la Maritimo Shopping Center. Trei poete constănţene, Ania Vilal, Iulia Pană şi Amelia Stănescu, cărora li s-a alăturat şi coordonatorul caravanei „BookLand”, Sorin Lucaci, au împărtăşit cu cei prezenţi câte ceva din preaplinul trăirilor poetice. Sensibile sau filosofice, provocatoare şi generatoare de imagini suprarealiste, versurile i-au „atins” cu siguranţă pe cei care au zăbovit să le asculte, atraşi de ritm şi rimă.
„ÎN BURTA GRASĂ A PEŞTELUI DE DUMINICĂ” În deschiderea serii de poezie, asezonată cu muzică, gazda evenimentului, poetul Sorin Lucaci, a invitat publicul să se simtă confortabil în... „Burta grasă a peştelui de duminică”, pe fundalul câtorva poezii din volumul cu acelaşi titlu, cel mai recent din creaţia sa. După aceea, Ania Vilal a citit versuri fără titlu din cartea sa de debut „Eu, mama tare şi tu”, distinsă cu Premiul „Grigore Vieru” al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
„CONTRASECUNDE” ÎN... „NOAPTEA SCORPION” Pe scena mică, a urcat apoi Iulia Pană, o voce consacrată în spaţiul poetic tomitan, şi nu numai, care a cucerit publicul cu versurile sale suprarealiste din volumele „Contrasecunde”, „Noaptea scorpion”, dar şi cu poeme din cartea aflată în lucru, „Experi/Mental”. Artista şi-a încheiat intervenţia cu un elocvent „poem-portret”: „(...) Femeia poet respiră cuvinte şi plânge cu/ Lacrimi de litere/ Se lasă fecundată de poem.../ Femeia poet/ Se numeşte Poezie”. Cei care doresc să descopere cealaltă latură sensibilă a Iuliei Pană au posibilitatea să admire, în cadrul Târgului „BookLand”, lucrările sale de pictură.
POEZIA ÎN... „AŞTERNUTURI DE PLOAIE” Recitalul de poezie a fost încheiat de Amelia Stănescu, care a rostit cu talent actoricesc poeme, în limba română, dar şi în franceză, din cel mai recent volum al său „Aşternuturi de ploaie/ Couvertures de pluie”. Din păcate, spaţiul prea larg ales pentru desfăşurarea evenimentului, un loc intens de trafic, nu a fost prea inspirat, astfel încât frumuseţea poeziei s-a estompat în murmurul şi paşii celor puşi pe shopping şi în clipocitul havuzului din spatele scenei.
„Din păcate, poezia este o Cenuşăreasă a literaturii, pentru că nu se mai citeşte sau, mai bine zis, poeţii se citesc între ei. De aceea, încercăm ca prin aceste evenimente să atragem lumea, iubitorii de cultură către carte”, a spus poetul Sorin Lucaci.
Seara „BookLand” s-a încheiat armonios, în ritmuri de mandolină şi acordeon, grupul „Mandolinata” oferind publicului bijuterii muzicale din repertoriul naţional şi internaţional.