În ultima perioadă, numeroşi medici au tras numeroase semnale de alarmă privind „pericolul” din faţa televizorului. Este vorba despre sedentarism, dar şi despre alegerea alimentelor în urma sau în timpul vizionării programelor TV. Nu de puţine ori au fost făcute studii care, de asemenea, atrăgeau atenţia asupra problemelor ce se pot ivi din cauza inactivităţii fizice. Un ultim studiu realizat de compania “Herbalife” scoate din nou la suprafaţă problemele legate de sedentarism. În primul rând, sedentarismul duce la dereglări în procesul de depozitare a grăsimilor şi zahărului din organism, crescând riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, a diabetului, a obezităţii, a osteoporozei şi a cancerului de colon. Statisticile arată că, la nivel mondial, aprox. două milioane de decese pe an sunt atribuite inactivităţii fizice, determinând Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să emită o avertizare asupra sedentarismului. Acesta este considerat a fi printre primele zece cauze de deces din lume. Potrivit studiilor OMS, 60% din populaţia globului duce o viaţă sedentară. Tot OMS a anunţat, recent, că un sfert dintre români sunt obezi, jumătate dintre ei având probleme de greutate mai mici sau mai mari. Din comoditate, unele persoane preferă să câştige timp luând masa în faţa televizorului. De aceea, când vine vorba despre obiceiuri alimentare, nu întotdeauna stomacul este cel care hotărăşte când este momentul mesei, precum şi ce şi cât mănâncă un om. Unul dintre factorii care influenţează oamenii în luarea acestei decizii este reprezentat de reclamele din timpul programelor TV, spun specialiştii.