Obiectele de colecţie, sursă de bani în vreme de criză

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Obiectele de colecţie, sursă de bani în vreme de criză

Cultură 28 Ianuarie 2011 / 00:00 328 accesări

În încercarea disperată de a face faţă crizei economice, care devine tot mai apăsătoare în mijlocul iernii, când facturile la întreţinere şi utilităţi cresc, tot mai mulţi constănţeni îşi vând bijuteriile de familie sau obiectele de artă care s-au transmis din generaţie în generaţie. „Toată lume vinde, nimeni nu mai cumpără. Oamenii vând tot, de la bijuterii la tablouri, dar multe dintre ele nu au nicio valoare”, a spus numismatul Bogdan Mihai, al cărui prag este trecut zilnic de către cei care doresc să-şi scoată la vânzare obiectele, care, cândva, ocupau un loc de cinste în casa lor. Oferta este deosebit de variată, de la icoane vechi, bijuterii din aur sau argint cu pietre semi-preţioase sau colecţii de timbre şi monede. Numai colecţionarii împătimiţi nu renunţă la micile lor comori, conştienţi fiind că valoarea lor creşte în timp.

Chiar dacă propunerile sunt avantajoase, clienţii disperaţi fiind dispuşi să lase la preţ, atât bijutierii, cât şi numismaţii au deja stocurile suprasaturate, astfel încât oamenilor nu le rămâne decât să bată la cât mai multe uşi, pentru ca obiectele lor să fie, în cele din urmă, acceptate, în schimbul unor sume modeste. Criza este favorabilă, însă, acelor colecţionari care participă la târgurile de antichităţi şi îşi permit să facă investiţii pe termen lung.

Taguri articol


12