Obiectiv îndeplinit pentru campioni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / LN, etapa a 16-a. U.CLUJ - HCM CONSTANŢA 25-28

Obiectiv îndeplinit pentru campioni

Sport 15 Februarie 2010 / 00:00 710 accesări

Întâlnirea dintre Universitatea Cluj şi HCM Constanţa, din cadrul etapei a 16-a din Liga Naţională de handbal masculin, s-a ridicat la nivelul aşteptărilor doar în ultimele zece minute. Profitând de numeroasele schimbări din lotul campioanei, dar şi de lipsa de concentrare a oaspeţilor, gazdele au reuşit să revină în joc şi să pună în pericol chiar şi victoria HCM-ului, care s-a impus în cele din urmă doar cu 28-25. Până atunci, spectatorii prezenţi în Sala „Horia Demian“ nu au putut decât să aplaude evoluţia excelentă a campioanei României, care cu o apărare agresivă şi cu un atac în care au strălucit băimărenii Csepreghi şi Mureşan, nu a dat nicio speranţă „studenţilor“ clujeni. Scorul pauzei a fost 14-8 pentru HCM, însă diferenţa de valoare şi-a spus cuvântul încă din primele 20 de minute, când Toma şi compania conduceau cu 9-2. După pauză, HCM şi-a mărit şi mai mult avansul pe tabelă, conducând la un moment dat cu 22-13, moment în care în atacul formaţiei noastre şi-a făcut din nou apariţia portarul Mihai Popescu. Lipsa unui adversar care să le pună probleme, a dus firesc la o lipsă de concentrare la HCM, de care gazdele au profitat din plin, apropiindu-se până la 25-26. A fost ultima sclipire a formaţiei pregătite de Constantin Ştefan pentru că HCM-ul s-a trezit la timp pentru şi şi-a trecut în cont cele două puncte extrem de preţioase. Pentru HCM au jucat: Popescu (11 intervenţii), Stănescu (2 intervenţii); Csepreghi 6g, Mureşan 5g, Toma 4g, Sabou 4g (4x7m), Nicolae, Buricea - câte 3g, Schuch, 2g, Băiceanu 1g, Adzic, Vukovic, Pavlovic. De la U Cluj s-au remarcat Stojcevski şi Marta, ambii cu câte 5 goluri. În etapa a 16-a s-au mai înregistrat rezultatele: UCM Reşiţa - Minaur Baia Mare 34-28, Dinamo - CSM Satu Mare 31-34, Ştiinţa Bacău - Pandurii Tg. Jiu 29-30 (s-a disputat pe 10 februarie). Miercuri vor avea loc ultimele două jocuri ale etapei: Politehnica Timişoara - Steaua (ora 16.00) şi HC Odorhei - Rom Cri Braşov (ora 18.00).

Clasament

1. HCM CONSTANŢA 15 14 0 1 483-379 28

2. UCM Reşiţa 15 12 2 1 454-378 26

3. Ştiinţa Bacău 15 9 2 4 479-434 20

4. Steaua Bucureşti 14 9 1 4 437-369 19

5. Pandurii Tg. Jiu 15 9 1 5 413-404 19

6. Bucovina Suceava 14 8 0 6 393-363 16

7. Minaur Baia Mare 15 5 1 9 386-396 11

8. CSM Satu Mare 15 5 1 9 435-465 11

9. U. Cluj-Napoca 14 5 1 8 361-391 11

10. HC Odorhei 14 5 0 9 407-433 10

11. Poli Timişoara 13 4 1 8 324-385 9

12. Dinamo Bucureşti 15 3 1 11 442-513 7

13. SCM Rom Cri Braşov 14 0 1 12 344-448 1

* - Echipa CSM Medgidia s-a retras din campionat



12