Obiectiv principal: îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Guvernul a aprobat Strategia Naţională de Sănătate 2014 - 2020

Obiectiv principal: îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei

Sănătate 19 Noiembrie 2014 / 00:00 629 accesări

La solicitarea Ministerului Sănătăţii (MS), Guvernul României a aprobat, în şedinţa de ieri, Hotărârea pentru aprobarea Strategiei Naţionale de Sănătate 2014 - 2020 şi a Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei Naţionale. ”Am aprobat cel mai important document prin care sunt stabilite principalele direcţii ale politicii publice în domeniul sanitar şi paşii pe care trebuie să îi urmăm până în 2020. Obiectivul principal al Strategiei este îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. Strategia şi Planul de implementare determină maniera în care răspundem la principalele probleme de sănătate publică, modul în care va fi asigurat accesul la serviciile de sănătate, precum şi politica de resurse umane, investiţii şi infrastructură pentru următorii cinci ani”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, care a adăugat că în elaborarea Strategiei s-au utilizat principiul medicinei bazate pe dovezi, evaluarea nevoilor de servicii de sănătate, dar şi dezideratele de eficienţă, transparenţă şi performanţă. ”Importanţa acestei strategii este legată şi de valorificarea oportunităţilor financiare prin accesarea de fonduri structurale în cadrul noului exerciţiu financiar/programare 2014-2020 la nivelul UE”, se arată într-o informare a MS.

SCHIMBĂRI PRECONIZATE Printre schimbările preconizate în sistem după implementarea strategiei precizăm: dezvoltarea de servicii de sănătate minimale şi de bază, accesibile tuturor, de calitate şi cost-eficace, cu accent pe prevenţie; mai buna integrare a asistenţei medicale prin consolidarea serviciilor clinice ambulatorii pentru creşterea ponderii afecţiunilor rezolvate în ambulatoriul de specialitate şi reducerea numărului de cazuri de spitalizare continuă; reorganizarea serviciilor spitaliceşti şi asigurarea continuităţii îngrijirilor. Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei prevede resursele bugetare disponibile în implementarea măsurilor, precum şi indicatori de performanţă şi de rezultat al intervenţiilor vizate, potrivit MS.



12