Obiectivul lui Antonescu: blocarea şanselor de refacere a USL

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Liderul PSD Ilie Sârbu este dezamăgit

Obiectivul lui Antonescu: blocarea şanselor de refacere a USL

Politică 25 Martie 2014 / 00:00 559 accesări

BLOCAJE Suntem un neam binecuvântat şi blestemat în acelaşi timp. „E scris pe tricolor Unire” şi, totuşi, iată cât de dezbinaţi am ajuns. S-au împărţit politicienii, i-au împărţit şi pe români, suntem obligaţi să asistăm la explozii de orgolii şi nu mai ştim dacă ce era astăzi valabil va mai fi şi mâine, dintr-un principiu… aşa-zis liberal. Mulţi români au fost dezamăgiţi când preşedintele PNL, Crin Antonescu, a decis să rupă USL şi să-şi ia lumea-n cap. Probabil o fi ţinut musai să demonstreze că de data asta are coloană vertebrală, nu ca atunci când a spus că va demisiona imediat dacă şeful statului nu va fi suspendat din funcţie şi nu a mai făcut-o. Nemaifiind în USL, liberalului pare că nu i-a rămas altceva de făcut decât să-i atace pe cei ce au rămas în alianţă. Liderul grupului senatorial al PSD, Ilie Sârbu, a constatat că, pentru Crin Antonescu, principalul obiectiv politic a devenit „blocarea oricăror şanse de refacere a USL“.

SPARGEREA USL - RANĂ DESCHISĂ Sârbu este dezamăgit deoarece Antonescu nu pare deranjat de liberalii care pleacă din partidul său pentru a se alătura PMP, ci numai de aceia care se apropie de PSD în speranţa refacerii USL: „Ceea ce spune preşedintele PNL denotă ipocrizia sa, dar mai ales dorinţa de a sparge cum poate frontul anti-Băsescu. Am înţeles de la el că principalul său obiectiv politic a devenit blocarea oricăror şanse de refacere a USL. A afirmat acest lucru răspicat. (...) Cei din PNL care vin lângă PSD o fac în ideea continuării proiectului USL. Nu am văzut acelaşi deranj la Crin Antonescu atunci când, zilele trecute, Elena Udrea anunţa cu surle şi trâmbiţe cooptarea unui parlamentar liberal în rândurile PMP. Aceasta spune multe“. Ilie Sârbu a subliniat că în interiorul PNL sunt în continuare multe persoane care nu sunt de acord cu „aruncarea pe geam a proiectului USL“: „Am construit un proiect politic pentru care mulţi dintre liberali, alături de noi, au muncit zi şi noapte. Aceşti oameni nu pot fi condamnaţi pentru că nu sunt de acord cu aruncarea pe geam a proiectului USL, doar pentru că Antonescu a decis să se orienteze către tabăra preşedintelui Traian Băsescu, trădând votul din 2012“.

REPLICA PNL Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a sărit imediat în apărarea şefului ei pe linie de partid. Ea consideră că Sârbu este ultimul care are căderea să vorbească despre relaţiile cu Traian Băsescu: „Cum să vorbeşti tu, PSD, şi tu, Ilie Sârbu, de front anti-Băsescu după ce premierul Victor Ponta îndeplineşte la fel de umil (aşa cum îl alintă Băsescu, precum un pisicuţ) toate dorinţele locatarului de la Cotroceni?”. În opinia ei, PSD şi-a văzut visul cu ochii, adică acela de a rămâne singur la guvernare. Ea consideră că Sârbu vorbeşte „bazându-se pe iluziile pe care şi le face legate de alianţa cu persoana fizică C.P. Tăriceanu”.

Taguri articol


12