Ministrul Ion Bazac, a prezentat direcţiile strategice ale Ministerului Sănătăţii (MS). Istotuţia are ca obiectiv major creşterea calităţii vieţii românilor prin îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. “Îndeplinirea acestui deziderat va fi guvernată în baza unor principii de management stabilite pentru întreg sistemul de sănătate: descentralizarea şi responsabilizarea decizională şi administrativă; susţinerea competiţiei în asigurarea serviciilor medicale; eficienţă generală şi transparenţă în administrarea şi cheltuirea banilor contribuabililor”, a declarat demnitarul. El spune că “radiografia sistemului de sănătate arată că dificultăţile cu care se confruntă acesta se datorează în principal lipsei de reformă, supraîncărcării sistemului cu sarcini, centralizării şi lipsei unei viziuni coerente”. “Aşa cum în mediul privat trebuie să răspunzi pentru resursele utilizate în faţa acţionarilor, în mandatul meu vreau să răspund de utilizarea fondurilor publice în faţa “acţionarilor” sistemului sanitar, adică a cetăţenilor României”, a declarat dr. Bazac. În direcţia lărgirii accesului la serviciile medicale, MS va dezvolta o nouă politică de sănătate în mediul rural. În acest sens, vor creşte stimulentele pentru personalul medical din mediul rural, în zonele neacoperite în prezent de asistenţa medicală. De asemenea, se vor dezvolta noi modalităţi de asistenţă primară bazată pe echipe multidisciplinare, care să asigure continuitate în acordarea îngrijirilor. Printre membrii echipei de asistenţă primară se vor număra medici de familie, asistente medicale, moaşe, asistenţi sociali şi fizioterapeuţi. La nivel comunitar se vor crea centre de îngrijire, inclusiv pentru afecţiuni minore, cu personal permanent format din cadre medii, degrevîndu-se astfel o serie de activităţi care nu necesită prezenţa medicului. La nivel macro-structural, MS vizează reorganizarea sistemului de sănătate prin descentralizare organizaţională şi decizională. Aceasta presupune trecerea spitalelor în subordonarea autorităţilor locale, creînd condiţiile responsabilizării celor care iau decizii cît mai aproape de locul furnizării serviciilor de sănătate. Spitalele regionale, de importanţă naţională şi de urgenţă, vor rămîne în subordinea MS. Alte instituţii centralizate, precum Direcţiile de Sănătate Publică vor fi transferate Consiliilor Judeţene şi vor avea atribuţii de coordonare, supraveghere, evaluare, avizare şi de alocare a resurselor. Finalizarea reorganizării şi a transferului este stabilită pentru sfîrşitul anului curent. Sub acelaşi aspect structural, MS va urmări eficientizarea economică a sistemului de sănătate şi a celui spitalicesc. Ministerul va elabora ghiduri şi protocoale terapeutice în colaborare cu profesionişti din ţară şi din străinătate, pentru cele mai frecvente afecţiuni, în concordanţă cu metodologia internaţională. De asemenea, se va continua procesul de finanţare pe bază de caz rezolvat, prin implementarea unor metode care să certifice că se plăteşte un act medical de calitate. Pentru asigurarea unei transparenţe ridicate se va urmări punerea în funcţiune reală a sistemului informatic implementat în rîndul medicilor de familie, inclusiv pentru publicarea lunară a prescripţiilor pe site-urile caselor judeţene de asigurări de sănătate, precum şi a cheltuielilor aferente contractelor cu farmaciile şi laboratoarele de la nivel judeţean. Strategia include şi eficientizarea sistemului de asigurări de sănătate şi stimularea investiţiilor private, atît la nivelul finanţării, cît şi al furnizării de servicii medicale. “Aceste măsuri contribuie la creşterea accesului la asistenţă medicală şi a calităţii actului medical, prin extinderea serviciilor în mediul rural, reorganizare administrativă şi creşterea accesului populaţiei la bunuri şi servicii de sănătate. De asemenea, măsurile contribuie la eforturile de eficientizarea a proceselor şi cheltuielilor din sistem, punînd un accent sporit pe asistenţa medicală de prevenţie. Astfel, creşterea accesului la serviciile primare va conduce la scăderea suprasolicitării din spitale, care vor putea să dedice astfel mai multe eforturi medicale, terapeutice şi administrative cazurilor care implică tratament spitalicesc conform normelor, reglementarilor şi procedurilor medicale europene în vigoare”, a încheiat ministrul Bazac.