Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD s-a reunit, ieri, în prima şedinţă de după alegerile locale, problema principală luată în discuţie fiind modalitatea în care partidul îşi va declara susţinerea faţă de Sorin Oprescu. Înainte de începerea şedinţei, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat că PSD trebuie să dea un mesaj de susţinere pentru Oprescu în turul secund de scrutin pentru Primăria capitalei. La finalul şedinţei, coordonatorul campaniei electorale a PSD, Miron Mitrea, a declarat că social-democraţii au decis să recomande alegătorilor săi să voteze cu Sorin Oprescu pentru Primăria Capitalei şi împotriva PD-L în toată ţara. În cadrul şedinţei, social-democraţii au mai decis să susţină şi candidaturile lui Andrei Chiliman, candidat PNL la sectorul 1 şi Cristian Popescu - Piedone, la Primăria sectorului 4. La rîndul său, liderul social-democrat Mircea Geoană a declarat că “obiectivul PSD la nivel naţional şi în Bucureşti este blocarea reprezentanţilor dreptei, în principal ai PD-L. Recomandarea noastră pentru susţinătorii PSD în Bucureşti este să vină la vot şi să voteze împotriva adminstraţiei Videanu, împotriva încercării ca prin d-l Vasile Blaga să se pună capac pentru încă patru ani la fărădelegile care s-au făcut în timpul administraţiei pediste a Primăriei Generale”. Geoană a arătat că decizia partidului de a-l susţine pe Oprescu în turul doi este una corectă din punct de vedere al poziţionării strategice şi a recunoscut că, dacă susţinerea respectivă este ostentativă, există riscul ca aceasta să îi dăuneze candidatului independent: “Este un spijin pentru Oprescu, fără să reprezinte eventual un pretext pentru Blaga să îl reasocieze cu un candidat exclusiv al stîngii”. Astăzi va avea loc o întîlnire PSD-PC, în spiritul protocolului de alianţă pe care l-au încheiat cele două formaţiuni, despre strategia comună pentru turul doi al alegerilor locale şi pentru alegerile parlamentare. În altă ordine de idei, liderul PSD a declarat că formaţiunea sa va analiza rezultatele obţinute la alegerile locale după ce se va finaliza şi turul doi de scrutin, într-un Comitet Executiv Naţional (CExN) ce va fi convocat în maximum zece zile după turul secund de scrutin, care va avea loc în 15 iunie. El a arătat, totodată, că fiecare organizaţie judeţeană îşi va face propria analiză a rezultatelor obţinute la alegerile locale, el apreciind că acest moment, cînd continuă campania pentru turul secund, nu este ocazia potrivită pentru astfel de analize sau pentru sancţiuni. Geoană a subliniat “situaţia foarte bună de la Constanţa, unde echipa Mazăre - Constantinescu a făcut un rezultat foarte bun”. Liderul a făcut, în încheiere, un apel la mobilizarea, în continuare, pentru turul secund de scrutin.