Obişnuita înfrângere...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ultima oră SCHALKE’04 GELSENKIRCHEN - STEAUA BUCUREŞTI 3-0

Obişnuita înfrângere...

Sport 19 Septembrie 2013 / 00:00 522 accesări

Steaua n-a rezistat decât o repriză la Gelsenkirchen, cedând clar după pauză, în special după golul lui Uchida căzut de nicăieri, pe o gafă de apărare, la o neînţelegere între Szukala şi Tătăruşanu. Partida a început în nota de dominare a gazdelor, dar nemţii au avut puţine ocazii clare de gol, şuturile lui Szalai şi Boateng (de două ori) fiind parate de Tătăruşanu. Steliştii au ameninţat prima oară poarta gazdelor în min.30, prin Cr.Tănase, cu un şut de la marginea careului, aşa cum au făcut-o ulterior şi Stanciu şi Bourceanu. Prima repriză s-a încheiat fără goluri, ultima ocazie fiind ratată de Boateng în min.45. După pauză Steaua a început în forţă şi Bourceanu a trimis milimetric pe lângă vinclu după numai 5 minute. Dar asta a fost tot pentru că gazdele au insistat în atac şi a venit (norocos) golul japonezului Uchida, care a adus şi căderea psihică a românilor. Boateng şi Draxler, după două acţiuni splendide, au completat debutul dezastruos al Stelei, gazdele având şi o bară prin Clemens, în min.90. După accidentarea lui Tatu, bucureştenii au terminat meciul în 10 oameni, Ad.Popa accidentându-se şi el în min.85! Scor final: Schalke ’04 Gelsenkirchen - Steaua Bucureşti 3-0 (Uchida 67, Boateng 78, Draxler 85). Antrenorul Laurenţiu Reghecampf a folosit următoarea formaţie: Tătăruşanu - Georgievski, Szukala, Gardoş, Latovlevici - Bourceanu, Pintilii - Ad.Popa, Stanciu (Tatu 60, Ad.Cristea 73), Cr.Tănase - Kapetanos (Piovaccari 64). Cartonaşe galbene: Bourceanu, Ad.Popa, Ad.Cristea. A arbitrat corect o brigadă din Turcia, cu Cuneyt Cakir la centru, ajutat de Bahattin Duran şi Tarik Ongun. Unica surpriză a zilei s-a înregistrat în celălalt meci al grupei noastre, FC Basel impunîndu-se la Londra!

Rezultate de miercuri, din UEFA Champions League - Grupa E: Schalke ’04 Gelsenkirchen - Steaua Bucureşti 3-0 (Uchida 67, Boateng 78, Draxler 85); Chelsea Londra - FC Basel 1-2 (Oscar 45/ Salah 71, Streller 81); Grupa F: Olympique Marseille - Arsenal Londra 1-2 (Ayew 90+3-pen/ Walcott 65, Ramsey 83); SSC Napoli - Borussia Dortmund 2-1 (Higuain 29, Insigne 67/ Zuniga 87-autogol); Grupa G: Austria Viena - FC Porto 0-1 (Lucho Gonzalez 55); Atletico Madrid - Zenit St.Petersburg 3-1 (Miranda 40, Arda Turan 64, Baptistao 80/ Hulk 58); Grupa H: AC Milan - Celtic Glasgow 2-0 (Zapata 82, Muntari 86); FC Barcelona - Ajax Amsterdam 4-0 (Messi 22, 55, 75, Pique 69).



12