Reacţiile la promovarea în Guvern a unui proiect prin care să se elimine problemele generate de cazurile în care medicii profesează atât în spitale publice, cât şi în unităţi private, nu au întârziat să apară. Aproape 20% din medici lucrează atât în sistem public cât şi în privat, iar obligarea lor să aleagă între cele două sisteme va aduce mari prejudicii, pentru că doctorii cu notorietate vor pleca acolo unde sunt mai bine plătiţi, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. “Riscul unui astfel de act care i-ar pune pe medici să aleagă între cele două sectoare şi pe care ministrul Sănătăţii vrea să-l pună în dezbatere publică ar putea face ca doctori de notorietate să plece în privat, lăsând libere posturi”, a spus preşedintele CMR. O altă situaţie gravă semnalată de reprezentantul medicilor ar fi aceea că medicii ar putea rămâne în sistemul public şi să trateze acolo cazurile private. “Ministrul Sănătăţii nu poate sta la uşă şi să oprească pacienţii privaţi să intre în spitalul public. Acest lucru va creşte presiunea pe spitalul public şi vor creşte plăţile informale. Medicii din privat plătesc la stat toate dările aferente, în schimb, prin plăţile informale, nu se plăteşte nimic, iar presiunea pe spitalele publice va creşte”, a mai spus profesorul.
PRIN ACEASTĂ MĂSURĂ VA FI ÎNCĂLCAT CARACTERUL LIBERAL AL PROFESIEI
Preşedintele CMR este ferm convins că aşa va fi încălcat caracterul liberal al profesiei. “Poate vă mai amintiţi cazul fetiţei care a mers în Anglia pentru chiuretaj. Medicul anestezist a fost aşteptat mai multe ore întrucât el lucra cu contract cu mai multe spitale. În Austria, medicii au voie să lucreze în privat până la 20% din timp. În Franţa, pentru ca medicul să nu plece în privat, i-au fost create paturi particulare în spitalul public. În România sunt puse obstacole care nu aduc beneficii sistemului sanitar şi nici pacienţilor”, a subliniat preşedintele CMR. El sisţine că cei buni vor pleca din sistem, cel mai probabil în străinătate. “Din păcate, ne-am învăţat cu sistemul comunist, în care, în loc să fie rezolvate problemele reale, se pun interdicţii”, a adăugat prof. univ.dr. Astărăstoae.