Obligaţi să caseze buteliile vechi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Obligaţi să caseze buteliile vechi!

Justiție 24 Februarie 2011 / 00:00 1509 accesări

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa au întreprins, în prima lună a acestui an, 88 de controale care s-au finalizat cu şase avertismente şi 45 de amenzi în valoare de 296.500 lei. Prima acţiune a vizat alimentele comercializate imediat după sărbătorile de iarnă. „Consumul de alimente scade după Crăciun şi Revelion şi se întâmplă ca agenţii economici să păstreze spre vânzare marfă cu termen de valabilitate depăşit”, a declarat comisarul şef al CJPC, Dionisie Culeţu. Astfel, în perioada 6-12 ianuarie, au fost verificate 24 de magazine alimentare şi 1.400 kilograme de alimente. Inspectorii au oprit temporar de la comercializare 62 kilograme de produse şi au distrus alte 5,5 kilograme cu termen de valabilitate expirat. Au fost aplicate şi 20 de amenzi în valoare totală de 26.000 lei. În perioada 5 – 14 ianuarie, a mai fost întreprins un alt control, de data aceasta în rândul a opt agenţi economici care comercializează butelii. „Au fost oprite temporar de la comercializare 36 de butelii din cauza defecţiunilor - nu aveau autorizaţia ISCIR, lipseau capacele de protecţie, nu erau verificate şi vopsite. Erau un pericol pentru cei care le cumpărau”, a precizat Dionisie Culeţu. Pentru a fi evitat orice pericol, CJPC a cerut Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor demararea unei acţiuni similare la nivel naţional şi stabilirea unui termen, timp în care toţi operatorii economici să-şi pună la punct produsele scoase la vânzare. “I-am obligat, astfel, să le caseze pe cele vechi”, a mai spus Culeţu. La Constanţa, au fost aplicate trei amenzi în valoare de 7.000 lei. Comisarii au mai efectuat 16 verificări în rândul agenţilor economici care comercializează combustibil solid. Pentru deficienţele depistate, peste 270 de tone au fost oprite de la comercializare şi au fost aplicate 13 amenzi în valoare de 18.500 lei. De asemenea, la început de an au mai fost verificate şi zece bănci, sancţiunile acordate fiind de 245.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale şi introducerea de clauze abuzive în contractele de creditare.



12