În timp ce, în ultimii opt ani, guvernul portocaliu a ignorat cu desăvârşire nevoile agricultorilor şi a lăsat de izbelişte acest sector, în judeţul Constanţa, autorităţile locale au implementat o serie de proiecte menite să vină în sprijinul micilor producători. Unul din acestea îl reprezintă şi programul „Zece Oboare” care îşi propune înfiinţarea de spaţii moderne pentru desfacerea produselor agricole în mediul rural. Ieri, a avut loc inaugurarea Oborului Tradiţional Negru Vodă, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a candidaţilor USL la Colegiul 2 Senat, Nicolae Moga şi la Colegiul 4 Camera Deputaţilor, Radu Babuş, precum şi a primarului localităţii, Ion Nicolin. „Este o investiţie necesară pentru oraşul nostru, care are tradiţie în ceea ce priveşte organizarea de târguri. Baza economiei româneşti o reprezintă, în acest moment, Agricultura”, a declarat primarul. La rândul său, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a declarat că programul „Zece Oboare” este strâns legat de programul de solarii oferite locuitorilor din mediul rural. „În aceste solarii, micii fermieri cultivă legume pe care, acum, le pot comercializa în aceste târguri. În acest fel venim atât în sprijinul populaţiei din mediul rural, cât şi al celorlalţi constănţeni, care au ocazia de a cumpăra produse româneşti, naturale”, a declarat preşedintele CJC. Ironia sorţii face ca pe partea opusă noului obor să se înalţe spre cer ruinele fostului complex de creştere a porcilor, care, după Revoluţie, a fost lăsat în paragină. „În timp ce unii construiesc şi fac proiecte pentru a veni în sprijinul Agriculturii, alţii dărâmă. Din păcate, complexul de creştere a porcilor din Negru Vodă, cu o capacitate de 30.000 de capete, care se întindea pe o suprafaţă de 30 de hectare, a fost abandonat de fosta putere şi acum este o ruină”, a declarat candidatul USL Radu Babuş. Potrivit medicului veterinar zonal Vasile Dobre, fost şef de fermă în cadrul complexului transformat în ruine, carnea porcilor din Negru Vodă ajungea atât pe mesele românilor, cât şi pe cele ale cetăţenilor altor state.