Obrazul subțire cu cheltuială se ține

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Obrazul subțire cu cheltuială se ține

Economie 11 August 2014 / 00:00 444 accesări

BILETE DE AVION Ministrul Economiei, Constantin Niță, a avut grijă ca, în următorii patru ani, să nu le lipsească angajaților biletele de avion pentru cursele interne și externe. În această idee, conducerea Ministerului Economiei a organizat o licitație pentru transportul angajaților cu avionul, în țară și străinătate. Interesant este că oficialii Ministerului s-au gândit să încheie un acord-cadru cu mai multe firme (Perfect Tour, Danco Pro Communication, Weco TMC, Eximtur, Round The World Travel și SF Travel) pentru o perioadă de patru ani, în valoare de peste 750.000 de euro, fără TVA. Potrivit Ministerului Economiei, contractul nu intră sub incidența acordului privind contractele de achiziții publice, iar biletele de avion sunt cumpărate cu bani de la buget.

FIRME În fiecare an, agențiile de turism Danco Pro Communication și Perfect Tour derulează afaceri bănoane cu diverse ministere și instituții ale statului. Pe de altă parte, în ultimii ani, deputații și angajații din Ministerele Muncii, Apărării, Finanțelor, Transporturilor și Dezvoltării au zburat, în țară sau în străinătate, cu bilete achiziționate prin cele două agenții de turism. În altă ordine de idei, aceleași agenții de turism s-au lipit și de contractul pentru bilete de avion cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, în valoare de peste 250.00 de euro. În aschimb, oficialii ASF s-au rezumat la încheierea unui contract, valabil doar un an.

Taguri articol


12