Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, reţinut, luni seară, în dosarul "Gala Bute", a declarat la ieşirea din sediul DNA că dosarul este unul fabricat şi o înscenare şi că anchetatorii ar fi pus "un moldovean" să spună că i-ar fi dat bani. "Este o înscenare. Acesta este un dosar fabricat. Au găsit şi ei un moldovean pe care l-au pus să spună că mi-a dat bani", a strigat Rudel Obreja, în timp ce era dus cu cătuşe la mâini din sediul DNA în maşina cu care urma să fie transportat la arest. Întrebat de jurnalişti ce sumă se presupune că ar fi primit, Obreja a spus doar "Ştiu ei" şi a urcat în maşină. Reamintim că Obreja a fost reţinut, luni, de procurorii DNA, în dosarul "Gala Bute", pentru spălare de bani, evaziune fiscală şi complicitate la abuz în serviciu. El a fost prezentat ieri la instanţa supremă cu propunere de arestare preventivă. Avocatul său, Cătălin Dancu, a precizat că Obreja a dat o declaraţie amplă în faţa anchetatorilor, în care a respins acuzaţiile ce i-au fost aduse. Procurorii DNA au făcut luni 18 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj, la sediile mai multor firme şi la persoane suspectate de fapte de corupţie, în dosarul "Gala Bute". Nouă persoane au fost duse la audieri la sediul central al DNA, printre care primarul din Lupeni - Hunedoara, Cornel Resmeriţă, Ştefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea în perioada în care aceasta era ministru al Turismului, Gheorghe Nastasia, fost secretarul general al MDRT, şi omul de afaceri Adrian Gărdean, care controlează SC Termogaz Company SA. DNA a cerut aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea şi a senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, în dosarul "Gala Bute", în care sunt suspectaţi de fapte de corupţie. În ce-l priveşte pe Ariton, senatorii juriști au avizat favorabil, ieri, cererea pentru începerea urmăririi penale.
În ce o priveşte pe Elena Udrea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului la acea vreme, ea a fost pusă sub control judiciar în dosarul Microsoft şi este urmărită penal pentru spălare de bani şi fals în declaraţiile de avere. Potrivit procurorilor, ea a luat decizia organizării „Galei Bute“ în urma unor discuţii cu Rudel Obreja şi le-a cerut subordonaţilor săi de la Ministerul Turismului să găsească soluţii de încheiere a contractului privind finanţarea evenimentului, urmărind obţinerea unor beneficii electorale prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute. Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este suspectat că a determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea „Galei Bute“ de către firma lui Rudel Oreja.
OIL TERMINAL, SPONSOR LA GALA BUTE Oil Terminal a sponsorizat organizarea „Galei Bute“, din iulie 2011, la solicitarea Federaţiei Române de Box, comunicată directorilor companiei la sediul Ministerului Economiei, se arată într-un comunicat emis de societatea de stat constănţeană. La acea vreme, Oil Terminal era condusă de Silviu Ioan Wagner, ministrul Economiei era Ion Ariton, iar şeful FRB era Rudel Obreja, ultimii doi fiind acuzaţi de acte de corupţie, alături de Elena Udrea, în celebrul dosar „Gala Bute“. „Solicitarea Federaţiei Române de Box privind sponsorizarea sportivului Lucian Bute a fost comunicată la sediul Ministerului Economiei, unde au fost convocaţi şi reprezentanţii conducerii Oil Terminal de la acea vreme pentru discuţii privind posibilitatea acordării unei sponsorizări. Astfel, în data de 06.06.2011, Oil Terminal a achitat cu titlu de sponsorizare suma de 35.000 lei către Federaţia Română de Box, în baza Contractului nr. 158/03.06.2011, sumă ce se încadra în nivelul cheltuielilor de sponsorizare prevăzute în BVC 2011. Sumele realizate cu sponsorizarea sunt în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea (respectiv, cheltuieli de sponsorizare a cluburilor sportive, a unităţilor de cult, privind acordarea ajutoarelor umanitare şi sociale etc.), aceste sume reprezentând credit fiscal pentru impozitul pe profit aferent anului 2011 (conform Codului Fiscal)”, se arată în comunicatul Oil Terminal.